Mihai Simion, liderul studenților liberali în Sectorul 1, a avut o primă reacție după scandalul sexual în care este implicat.
El neagă cu vehemență că ar avea vreo legătură cu situația rușinoasă în care a fost târât și speră ca persoanele vinovate să fie demascate cât mai repede.
"În legătură cu informațiile apărute în mediul online, potrivit cărora eu, ca președinte al Cluburilor Studențești Liberale Sectorul 1, am avut diverse discuții cu tentă sexuală cu o persoană de sex feminin din afara partidului, menționez că acele declarații care au apărut în presă sunt un fals grosolan. Acestea nu au avut loc niciodată și sunt făcute doar cu scopul de a mă discredita.
Pentru a nu păta imaginea organizației din care fac parte, am decis să mă autosuspend din funcție până voi demonstra că acele discuții nu sunt altceva decât o înscenare. Sunt sigur că alături de autoritățile competente îmi voi demonstra nevinovăția.
Mă voi adresa instanțelor judecătorești pentru lezarea imaginii și voi acționa în judecată cotidianul online în care au apărut așa-zisele conversații, deoarece au publicat articolul în care sunt acuzat de avansuri sexuale fără a verifica informația din mai multe surse, așa cum prevede deontologia presei.
De asemenea, voi merge la Poliție pentru a depune o plângere pentru falsificare de cont, cei care mi-au înscenat conversațiile folosindu-mi imaginea fără niciun drept.
Îmi pare rău că numele meu a fost târât total gratuit într-un scandal în care nu am nicio vină și sper ca persoanele vinovate de această înscenare să fie demascate cât mai repede", a transmis liberalul Mihai Simion.
Tânarul liberal care ar fi încercat să obţină o partidă de sex în schimbul unei funcţii în partid este președintele Clubului Studențesc Liberal, Mihai Simion, cel care este şi liderul studenților liberali în Sectorul 1. El ar fi cerut favoruri sexuale pentru a oferi, la schimb, funcția de vicepreședinte unei studente.
Mihai Simion a pretins că îl cunoaşte pe preşedintele României Klaus Iohannis şi i-a promis fetei că nimeni nu o va schimba din funcţie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu