SCANDAL TRANSPORTATORI. Emmanuel Macron, MESAJ CRUCIAL: Neînțelegere în presa românească

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a făcut precizări importante pentru transportatorii români. 

”Aș dori să explic o neînțelegere pe care am citit-o în presa românească. Revizuirea directivei privind detașarea lucrătorilor și propunerea Franței nu înseamnă, în niciun fel, să-i împiedicăm pe transportatorii români să lucreze peste tot în Europa. Dimpotrivă! Problema directivei privind detașarea lucrătorilor este astăzi, propune un cadru prea slab și conduce ca angajatori, companii din Franța să angajeze cetățeni din alte state europene, în general din țări cu costuri reduse la costurile din țările de origine, venind în contradicție cu ideea pieței unice, făcând concurență neloială lucrătorilor francezi și doresc să punem capăt acestui sistem, de neînțeles pentru concetățenii noștri.

Trebuie să ajungem la un nou acord pentru următoarea directivă să limiteze perioada de timp în care se poate detașa un lucrător, să întărească constrângerile, aceeași muncă să fie remunerată în mod egal în aceeași țară și să întărească și partea de control. Vom întări parteneriatul dintre noi pentru ca un control mai ferm să poată fi activat. Din acest punct de vedere, ne dorim ca toți cei care lucrează în Europa s-o facă loial și competitiv. Transportatorii rutieri să poată să-și desfășoare activitatea peste tot în Europe, demn și eficace.” a spus președintele Franței, Emmanuel Macron, în declarația oficială, alături de Klaus Iohannis. 

[citeste si]

Președintele Franței a subliniat, după o întrebare, că Franța nu scoate transportul rutier din acord: ”Franța nu scoate transportul rutier din acord, vom continua să vorbim despre acest lucru. Când vorbesc despre transportatorii rutieri francezi care recrutează români, aceștia intră în acordul pe care sper să-l obținem pentru că e vorba despre o formă de muncă detașată. Dacă un transportator rutier francez angajează la costuri salariale românești șoferi români în Franța, intră în cadrul directivei privind transporturile și va fi acoperit de acordul la care sper să ajungem până-n luna octombrie. Acest lucru nu a fost scos din acord”. 

”Problemă delicată în România”

Emmanuel Macron a adăugat că ”sectorul transportului rutier acoperă o realitate care nu se reduce doar la lucrători detașați. Există clar o problemă delicată în România: transportatorii români care angajează salariați români sau din alte țări din UE și care au activități în UE. Nu are nicio legătură cu directiva privind detașarea europeană. Aici e vorba despre directiva privind transportul rutier care este discutată în alt cadru și care va oferi un cadru juridic tuturor transportatorilor rutieri din toate țările, dar care nu se referă la detașarea lucrătorilor.”

”Foarte concret, nu accept ca transportatori francezi să facă dumping social angajând salariați din țări cu costuri reduse și aici va intra și sectorul transportului rutier și vom merge până la capăt” a conchis Emmanuel Macron. 

Ce spune Iohannis

”Este foarte important să evităm simplificările inutile în această speță, putem să observăm că-n special în Europa de Vest apare tot mai des discuția despre social dumping, adică evitarea unor cheltuieli sociale care nu se motivează. Nu pot să spun că sunt pentru sau contra, pentru că sunt foarte multe aspecte tehnice. Trebuie să vedem lucrurile așa cum sunt. Există o mare nemulțumire în Franța că sunt lucrători care încearcă să eludeze sistemul și putem să observăm că sunt foarte mulți oameni în Europa de Est care vor să muncească în Franța, Germania, Spania. Dacă situația e așa, e foarte clar că trebuie să îmbunătățim această directivă, e inadmisibil să vedem aceste nemulțumiri pe de-o parte în Europa de Vest că vin muncitori și sunt nedeclarați, pe de altă parte dorința oamenilor din Est de a trăi mai bine. Și una și alta sunt legitime”, a subliniat Klaus Iohannis. 

Președintele a atras atenția că sunt firme care exploatează muncitorii pentru câștigul lor și de aceea vine această directivă. 

Macron: Ce viitor vă doriți pentru România? 

”Ce viitor vă doriți pentru România? Doriți ca în mod durabil salariile să rămână la o treime față de salariile din Franța? Doriți ca munca calificată să se dezvolte insuficient sau vă doriți ca țara dvs. să intre pe deplin în Europa, să aveți calificări mai bune, să atrageți talente, să vă păstrați talente, să aveți oameni mai bine plătiți care să aibă avantaje sociale și tranziția să se facă pe deplin? Înțeleg de la președintele dvs. că ați ales o a doua opțiune și că doriți ca România să intre într-o Europă mai integrată. Pentru România, situația din prezent nu este ideală, țările profită de diferențele salariale.” a spus Emmanuel Macron. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel