Scandal USR-Gabriela Firea. Primele măsuri împotriva consilierilor USR

 Primăria Capitalei a anunţat că reprezentanţii USR din Consiliul General al Municipiului Bucureşti care au fost implicaţi joi în incidentele de la şedinţa CGMB vor fi citaţi în faţa Comisiei Juridice şi de Disciplină a Consiliului General. 

"Un grup de cetăţeni, coordonaţi şi sprijiniţi de consilieri generali ai USR au pătruns azi ilegal în sediul Primăriei Capitalei şi în Sala de şedinţe a Consiliului General, provocând incidente violente care au culminat cu întreruperea şedinţei ordinare a Consiliului General. Printre aceştia se numărau membri ai unor ONG-uri precum 'OPTAR', Asociaţia 'Prelungirea Ghencea' sau 'Dăruieşte viaţa', precum şi câţiva ziarişti neacreditaţi. În cursul incidentelor au fost agresaţi trei poliţişti locali, care în urma evaluării medicale la Spitalul Universitar au fost diagnosticaţi cu contuzie toracică prin agresiune, contuzie umăr şi cot, respectiv contuzie lombară", a precizat Primăria Capitalei, prin intermediul unui comunicat. 

Conform aceleiaşi surse, poliţiştii locali au depus plângeri penale împotriva agresorilor, iar Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 a deschis dosar penal in rem pentru infracţiunea de ultraj. 

"De asemenea, împotriva consilierilor generali din partea USR care au fost implicaţi în aceste acţiuni au fost depuse plângeri, urmând să fie citaţi în faţa Comisiei Juridice şi de Disciplină a Consiliului General", a menţionat PMB. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel