Scandalos! Un bărbat a urinat lângă o terasă din centrul Sibiului și a amenințat oamenii cu o armă

captură video
captură video

S-a dezbrăcat și a urinat în văzul lumii, apoi a scos o armă și a amenințat trecătorii. S-a întâmplat în Sibiu, ziua în amiaza mare.

Un incident șocant a cutremurat joi seara centrul municipiului Sibiu. Un bărbat agresiv și-a dezbrăcat hainele în plină stradă, după care a urinat fără nicio reținere lângă o terasă aglomerată. Ulterior, acesta a început să amenințe trecătorii cu un pistol, care s-a dovedit ulterior a fi de jucărie.

Intervenția polițiștilor, AICI.

Cum s-a întâmplat totul

Joi seara, în jurul orei 20:45, pe Pietonala Bălcescu din Sibiu, s-a întâmplat ceva ce nu vezi în fiecare zi. Un bărbat, aparent sub influența alcoolului, a intrat pe terasa unui restaurant, unde a intimidat clienții și a urinat în fața trecătorilor. Printre martorii acestui comportament scandalos s-au numărat și copii care se aflau în apropiere împreună cu părinții lor.

„Persoana respectivă a mers la o terasă, a agresat mai multe persoane din jur, le-a obligat să le cumpere câte o bere, iar apoi le-a amenințat, arătându-le o parte dintr-un pistol. S-a dovedit a fi un pistol de jucărie, dar oamenii au fost terifiați când au văzut tocul. Erau inclusiv copii în zonă, strada era aglomerată. După aceea s-a dezbrăcat și s-a urinat pe Bălcescu lângă terase. Toată lumea era prezentă, nu sunt lucruri normale”, a spus un martor, potrivit Ora de Sibiu.

Oamenii au apelat imediat numărul de urgență 112, iar în scurt timp a sosit la fața locului un echipaj de poliție. După legitimare, s-a descoperit că bărbatul avea asupra sa un telefon mobil furat de la un angajat al unei terase din apropiere. Locuitorii spun că individul este cunoscut pentru comportamentul său agresiv și frecventează în mod obișnuit zona centrală a orașului unde face tărăboi, dărâmă pahare la terase, vorbește urât celor de pe stradă și obișnuiește să fure de pe mese.

Medic acuzat că a tratat pacienți sub infleunța alcoolului, achitat

Un alt scandal zguduie comunitatea sibiană zilele acestea. Un medic acuzat că a tratat pacienți sub influența alcoolului a fost achitat, ceea ce, evident, i-a nemulțumit pe cei ma mulți. Potrivit sursei citate, despre faptul că medicul a scăpat fără nicio sancțiune conducerea SCJU Sibiu informează: „Potrivit comisiei desemnată să cerceteze această speță, nu au fost întrunite probe care să ateste veridicitatea acuzațiilor”.

Iată și contextul în care medicul SCJU Sibiu a ajuns medicul să fie acuzat de către colegii de serviciu: „În data de 24.05.2024, zece medici și rezidenți au semnat o petiție conform căreia emiteau acuzații asupra medicului, angajat al SCJU Sibiu, potrivit cărora, începând cu luna ianuarie acesta s-ar fi prezentat la spital și ar fi tratat pacienți, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice”. „Începând cu luna ianuarie dr. I.F. se prezintă și tratează pacienți sub influența băuturilor alcoolice. Suntem un grup de medici primari, specialiști și rezidenți intrigați și revoltați de situația la care ne supunem cu toții în cadrul acestui spital. Dorim să se efectueze de urgență o anchetă și să luați atitudine” se arăta în sesizare.

S-a constatat că cele semnalate nu se confirmă din lipsă de probe: „Analizând toate documentele, membrii comisiei au constatat că nu se impune înaintarea vreunei propuneri în ceea ce privește sancționarea disciplinară a domnului doctor, decizie motivată de faptul că acuzația adusă de cei 10 semnatari nu a putut fi probată”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel