Boeing va plăti 2,5 miliarde de dolari ca amendă şi despăgubiri, după prăbuşirea a două aeronave 737 MAX, accidente în care au murit 350 de oameni.
Boeing a fost acuzată oficial ieri că a indus în eroare autoritățile în timpul procesului de aprobare al modelului 737 MAX, implicat în cele două catastrofe aeriene. Accidentele au dus la consemnarea la sol a tuturor avioanelor de acest tip vreme de 20 de luni. Interdicția a fost ridicată abia în noiembrie, după ce Boeing a adus îmbunătățiri semnificative sistemelor de la bord.
Angajații Boeing au ales „calea profitului în locul transparenței”, pentru că nu au furnizat informații importante Administrației Federale a Aviației (FAA) din SUA, autoritatea principală de reglementare a companiilor aeriene din SUA, a precizat David Burns, rerezentant al Departamentului de justiție, într-un comunicat de presă, citat de Digi24.ro.
Zborurile cu Boeing 737 MAX au fost întrerupte în întreaga lume în martie 2019, după tragediile aviatice din Indonezia și Etiopia, care au ucis 346 de persoane. O investigație a Congresului din martie 2020 a concluzionat că Boeing a promovat o „cultură a disimulării” și a fost „extrem de ineficientă” în supravegherea dezvoltării modelului MAX. La o audiere a Congresului din octombrie 2019, senatorul Richard Blumenthal a acuzat Boeing că a vândut „sicrie zburătoare” ca urmare a deciziei sale de a ascunde problemele semnalate de piloți.
Boeing a recunoscut că doi dintre piloții săi tehnici au înșelat autoritățile de reglementare cu privire la siguranța software-ului MCAS de prevenire a blocajelor, implicat în ambele accidente fatale.
„Acordul se bazează pe comportamentul a doi foști angajați Boeing și a faptului că au omis intenționat să informeze FAA cu privire la modificările sistemului MCAS”, a arătat compania.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu