EXCLUSIV  Scandalul cu azilele groazei mi-a amintit de ce se întâmplă la Năeni, o comună „uitată de lume” din Buzău / foto

Nu toate căminele pentru bunici sunt „de groază”. Nu peste tot sunt umiliți. Există undeva, în Buzău, mai exact, la Năeni, un loc al bunicilor. Am fost de câteva ori acolo în vizită la cineva, „bunică-prietenă” de familie. Mereu le-am găsit pe bunici rugându-se.

Așezământul a fost creat de preotul Mihail Milea, cunoscut datorită actelor sale de caritate. Intrai acolo și, orice le-ai fi dus bunicilor, te întrebau: „bomboane?” Nu știam că bătrânilor le plac bomboanele așa mult. Prima dată când am mers, am avut orice altceva, dar n-am avut bomboane. A doua oară, am venit cu bomboane, și se contraziceau între ele: „Ai diabet! Ia doar una” / „Lasă că-s fără zahăr”.

Aveau ochii plini de povești. Te întrebau ce mai e prin lume, ce este dincolo de curtea lor, și se bucurau să afle că nepoții lor sunt bine. Și uneori le ziceai că sunt bine, chiar dacă nu erau. N-ai fi vrut să vezi și mai multă apăsare și lacrimi în ochii lor. Lacrimi de dor. Nu de tristețe.

Cândva, într-o iarnă, m-am dus cu un palton alb. A fost suficient ca o altă bunică să mă confunde cu o asistentă „care vine la noi des cu o fetiță după ea”. I-am spus că nu sunt cine crede că sunt, dar a continuat cu povestea și începuse să mă roage să mai vin pe acolo cu fetița mea. Începuse să-mi spună poezii să i le recit fetiței mele. Nu i-am mai zis că nu am nicio fetiță. O „colegă” de cămin mi-a zis: „Las-o să creadă așa. A fost educatoare. Îi e dor de copii și așa își mai alină dorul”.

Unele bunici erau conștiente de prezent, altele își retrăiau, în gând, tinerețea, pe vremea când toată lumea avea nevoie de ele. 

Toate însă erau fericite când venea cineva de acasă să le viziteze. Și să le aducă bomboane. Neapărat bomboane.

Așezământul de la Năeni este un loc sfânt. Este curat. Este pur și simplu un loc în care bunicii își trăiesc ultimii ani, simțindu-se totuși iubiți. A reușit preotul Mihail Milea să le facă se simtă așa. Au inclusiv o „biserică”, să-i spunem așa, în interiorul așezământului unde, duminica, de multe ori, vine un preot să slujească. Vedeți aici imaginea:

Este un centru doar pentru femei. La intrare, au multe „amintiri” lăsate de copiii care vin să le viziteze. Sau lucruri care le amintesc de ce au lăsat acasă. Păpușa Barbie, ciufulită și îmbrăcată în haine croșetate de bunici, din deschiderea articolului, este unul dintre ele.

Poate cei care conduc centrele din buricul târgului, de pe lângă București, ar trebui să vadă ce se întâmplă prin satele din România, sate care dau clasă centrelor unde oamenii trebuie să plătească sume mari pentru... a fi umiliți.

La Năeni n-am văzut să le lipsească ceva. Poate doar bomboanele în exces după care tânjeau prea mult. În rest, aveau de toate: curățenie, mâncare, iubire. Este drept că tânjeau după cineva care să le treacă pragul mai des, dar copiii și nepoții le vizitau când aveau timp. Și chiar dacă nu își petreceau bătrânețea cu nepoții prin curte sau citindu-le povești, își dăruiau clipele „colegelor” de cămin. Și-și retrăiau tinerețea în gând. Și se rugau. Mult. Se rugau mai ales pentru copiii lor care, din cauza vieții grele, nu mai au așa mult timp de ele. Și nu știu cum, dar în simplitatea aceea erau fericite. Sau așa păreau. Nu te lăsau să pleci de acolo trist. Îți zâmbeau non-stop. Și te sfătuiau să faci copii. Tocmai ele care erau acolo lăsate de copii.

 „Pentru ce? Că oricum tot pe aici ajungem și cu copii, și fără”. 

Bunica pe care o vizitam nu era bunica mea, dar se bucura de fiecare dată să mă vadă ca și când aș fi fost a ei. Este cea din imagine.

Acum nu mai e. A rămas o bunică mai puțin la centrul de la Năeni, dar locul i-a fost ocupat rapid. Pentru că mulți buzoieni ar vrea să-și lase părinții acolo pentru că îi știu în siguranță, respectați și iubiți, dar din păcate, nu sunt suficiente locuri. Preotul face totul din donații și sponsorizări. Banii pentru bunici vin din contribuţiile enoriaşilor Catedralei Sfântul Sava, din alocaţii de la stat oferite în urma unor proiecte şi donaţiile unor fundaţii străine.

Ideea este că există și centre în care bunicii sunt respectați. Păcat însă că nu pot exista peste tot oameni ca Mihail Milea care să iubeasc bătrânii și să-i ajute real, fără să aștepte ceva în schimb. Știu că binele se face în liniște, dar uneori este bine să se audă de el.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News