Comisia Europeană porneşte o nouă investigaţie în scandalul Qatargate.
Comisia Europeană efectuează o anchetă internă pentru a vedea dacă un funcţionar de rang înalt din executivul european a încălcat regulile UE atunci când a efectuat, în perioada 2015-2021, deplasări repetate în Qatar plătite de această ţară, a scris luni politico.eu.
O purtătoare de cuvânt al Comisiei Europene a anunţat luni, în conferinţa de presă cotidiană a executivului comunitar, că verifică dacă şeful Direcţiei Generale de Transport din cadrul Comisiei Europene, Henrik Hololei, a încălcat regulile UE cu privire la evitarea conflictului de interese.
Am transmis acest dosar autorităţilor noastre abilitate din Comisia Europeană şi ele analizează misiunile care au fost efectuate cu contribuţii de la părţi terţe, a spus reprezentanta CE. Ea a adăugat că ancheta internă va stabili dacă atitudinea lui Hololei reprezintă sau nu un conflict de interese.
Comisia nu a dorit să speculeze cu privire la eventualele măsuri în cazul în care Henrik Hololei va fi găsit vinovat. Posibilele sancţiuni vor depinde de concluziile anchetei şi vor fi în concordanţă cu regulamentele privind angajaţii executivului UE, scrie Agerpres.
Politico a dezvăluit că, în perioada 2015-2021, Hololei a călătorit gratis la Business Class cu compania aeriană Qatar Airways, şase dintre aceste zboruri având loc când Comisia Europeană negocia acordul aerian al UE cu statul Qatar, fără însă ca respectivul reprezentat al Comisiei să fie implicat în negocieri.
La începutul săptămânii trecute, Ombudsmanul European Emily O'Reilly a cerut Comisiei Europene să-i precizeze regulile aplicabile călătoriilor de serviciu ale angajaţilor săi, după apariţia unor dezvăluiri care arată că un funcţionar de rang înalt al executivului comunitar a efectuat perioada 2015-2021 deplasări repetate în Qatar plătite de această ţară sau de "organizaţii apropiate".
Într-o scrisoare adresată preşedintei Comisiei Europene, O'Reilly i-a solicitat executivului UE să-i comunice cazurile în care cheltuielile ocazionate de misiunile comisarilor şi ale celorlalţi responsabili ai executivului comunitar au fost plătite de terţi începând din 2021.
Emily O'Reilly s-a referit şi la scandalul de corupţie Qatargate. Ea a menţionat că, pe lângă o recentă scrisoare prin care cere informaţii Parlamentului European, are în vedere să urmărească îndeaproape acest caz în care membri ai legislativului european sunt investigaţi penal pentru încasarea unor mari sume de bani din partea statului Qatar pentru a influenţa în favoarea acestuia declaraţii şi decizii politice în cadrul Parlamentului European.
Capitala UE a fost zguduită de aşa-numitul scandal Qatargate, după ce autorităţile belgiene au percheziţionat locuinţe şi birouri în decembrie 2022, pe fondul acuzaţiilor că Qatarul a dat bani şi cadouri pentru a-şi asigura un tratament favorabil în Parlamentul European.
În acest scandal de corupţie au fost arestaţi iniţial eurodeputaţii Eva Kaili (Grecia), Marc Tarabella (Belgia), Andrea Cozzolino (Italia), fostul deputat italian Pier Antonio Panzeri, asistentul italian Francesco Giorgi (partenerul Evei Kaili) şi italianul Niccolo Figa-Talamanca, responsabil al unei organizaţii neguvernamentale.
Ei sunt suspectaţi de încasarea unor mari sume de bani din partea statului Qatar pentru a influenţa în favoarea acestuia declaraţii şi decizii politice în cadrul PE, în special în ceea ce priveşte drepturile lucrătorilor în Qatar, ţară criticată adesea pentru încălcarea acestor drepturi. În cursul unei percheziţii la domiciliul lui Panzeri a fost găsită suma de 600.000 de euro. Conform presei belgiene, el ar fi primit bani şi din partea Marocului pentru a susţine interesele acestei ţări în Parlamentul European.
În total, procurorii belgieni au confiscat suma de 1,5 milioane de euro în bani lichizi, descoperiţi la domiciliile lui Panzeri şi Kaili, precum şi într-o valiză pe care o avea asupra sa tatăl eurodeputatei elene.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu