Ana Maria Măiță, manager al proiectului ”Copil iubit la bord”, a vorbit despre importanța scaunului de mașină pentru copii.
Ana Maria Măiță a vorbit despre siguranța copiilor în mașină și despre soluțiile pe care părinții le au pentru cei mici.
”Este un proiect important, pentru că noi avem un program pilot în Cluj, cu Primăria și Inspectoratul de Poliție pentru copiii care sunt transportați de părinți sau de bunici fără să fie securizați în scaune corespunzătoare vârstei și dimensiunii lor, ceea ce îi expune la risc mare de rănire și deces, chiar și în cadrul unui incident minor în trafic”, a afirmat Ana Maria Măiță.
În privința echipamentului de care este nevoie, Măiță s-a adresat în special părinților care consideră că scoica, scaunul sau pernuța destinată copiilor sunt prea scumpe.
”Este o paletă largă de produse omologate. Orice sistem de siguranță pentru transportul copiilor în mașină trebuie să fie omologat. În general, tot ce intră în România este omologat, are acea marcă ”CE”, pentru Uniunea Europeană și corespunde standardelor de calitate, obligatorii, pentru UE. Există opțiuni de produse care nu ajung la un cost foarte mare, există, până în 200 de lei, produse sigure. Poate că n-o să fie textilul care le îmbracă atât de frumos sau de colorat, dar din punct de vedere al siguranței pe care o oferă vor fi ceea ce trebuie, vor fi suficiente.
Noi recomandăm, în general, achiziționarea acestor scaunde de siguranță și nu folosirea unor sisteme primite de la altcineva, mai ales dacă nu știm istoricul acelui obiect. Dacă a fost implicat într-un incident, chiar dacă nu are urme vizibile că ar fi rupt sau crăpat, structural, în interiorul său, pot exista fisuri care scad siguranța pe care trebuie să o ofere copilului meu atunci când aleg să îl transport într-un astfel de scaun pe care l-am primit de la cineva la mâna a doua sau la mâna a treia.
Știu că poate, pentru foarte multe familii din România, prețul aceste de 200 de lei este prohibitiv. În momentul în care ai mașină, asta vine cu niște cheltuieli obligatorii la pachet, cum ar fi: asigurarea obligatorie auto, ITP-ul, RAR-ul, benzina pe care o bagi. Tu oricum ți-ai asumat că mașina aceea te va costa. Cred că este un preț foarte mic de acoperit ca să știi că îți transporți copilul în siguranță și că acesta nu riscă răni grave sau chiar îl vei pierde într-un accident de mașină. Nu cred că există un părinte care, pus în fața unui astfel de alegeri, în momentul în care o înțelege cu adevărat și toate consecințele și implicațiile ei, să spună nu, nu am bani de așa ceva”, a explicat Măiță.
Nu puțini sunt părinții care încearcă să facă economie în privința siguranței. Un șofer a fost surprins în 2021 în timp ce îşi transporta cei trei copii minori în portbagajul maşinii. Poliţia Română a publicat pe pagina de Facebook o imagine cu șoferul în cauză și a transmis un mesaj destinat părinților.
"Oameni buni, Luați această imagine ca exemplu de AȘA NU. Un copil nu este un bagaj pe care să îl așezi în mașină, după ce ai terminat cumpărăturile! Locul unui copil este într-un scaun special, care trebuie să fie montat pe bancheta din spate", a scris poliția pe Facebook în contextul incidentului.
Vezi imaginea cu șoferul și copiii săi AICI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu