Traian Băsescu ia în calcul, cel puțin la nivelul declarațiilor, o nouă suspendare. Președintele a afirmat că e gata de luptă și vrea să câștige în ring, nu la masa verde. Ipoteza suspendării fusese vehiculată de unii membri USL, dar liderii Puterii s-au delimitat de un astfel de plan. Două scenarii ar putea fi luate, totuși, în calcul, susțin politologii. Cel mai riscant, pentru Traian Băsescu, este și cel mai puțin probabil.
În cazul în care PDL îl acuză de încălcări ale Constituției, prin implicarea în viața de partid, sunt întrunite condițiile pentru declașarea suspendării, iar susținătorii lui Băsescu din PPE rămân fără argumente.
”În 2007, PSD l-a acuzat pe Traian Băsescu de încălcarea Constituției, din cauza declarațiilor sale împotriva partidului, amintește prof. Cristian Pârvulescu. Curtea Constituțională a decis că președintele, ca și parlamentarii, poate face declarații politice și acestea nu reprezintă încălcări ale Constituției. A fost speculată o ambiguitatea a legii fundamentale, care stabilește că președintele nu e membru de partid, mediază etc., dar totodată îi oferă și imunitate pentru declarații politice. Comisia parlamentară a propus suspendarea, iar cei 322 au votat-o. În cazul în care PDL ar reclama același lucru, acuzația e de altă natură, se referă direct la fapte. Traian Băsescu are o dublă calitate în PDL, are influență în partid, deci vorbim despre intervenția în viața unei formațiuni politice, nu despre simple declarații”.
Ce câștigă/ ce pierde gruparea Blaga
Unul sau câțiva parlamentari PDL nu pot iniția o astfel de procedură, doar conducerea partidului și grupurile parlamentare au calitatea să o facă. Conducerea PDL ar scăpa, rapid, de un adversar incomod și ar câștiga popularitate, prin angajarea într-un conflict constituțional cu președintele. Vasile Blaga, însă, a fost unul dintre cei mai aprigi apărători ai lui Băsescu, în vara anului 2012, iar PDL are un electorat îndemnat să nu vină la referendum, fiindcă președintele nu a greșit față de Constituție. Ar fi ridicol să îi reproșeze în 2013 ceea ce negau vehement, în 2012.
Încălcările Constituției, șterse de referendum
În cazul în care contestarea ar veni din partea altui partid, spune Pârvulescu, nu ar duce automat la declanșarea suspendării. ”Trebuie ca faptele să aibă un caracter grav și să se repete, explică Pârvulescu. Cele două interviuri pe care le-a dat Traian Băsescu nu au încă masa critică pentru a justifica alcătuirea unei Comisii etc. Decizia CCR din august 2012 înseamnă că s-au șters cu buretele faptele pentru care a fost suspendat atunci, adică acuzațiile de substituire a guvernului și celelalte reproșuri. Dacă, însă, demersul lui Ioan Ghișe are succes, măcar în parte și se constată că a fost un abuz de interpretare al CCR, atunci ar putea ca la fostele acuzații să se adauge noile reproșuri, legate de intervenția în PDL. Ipotetic vorbind, un astfel de dosar ar avea greutate, s-ar putea relua procedura”.
Ghișe: Parlamentul să decidă calea de urmat
O altă operațiune de eliminare a lui Traian Băsescu de la Cotroceni a fost demarată de Ioan Ghișe, în Parlament. Senatorul PNL nu este de acord cu viziunea prof. Pârvulescu. El nu crede că inițiativa sa fi un succes dacă reușește doar să readucă în discuție abaterile de la Constituție făcute înainte referendum.
”Procedura inițiată de Parlament în 6 iunie, prin hotărârea de suspendare în vederea demiterii, trebuia finalizată prin altă hotărâre a Parlamentului. Aceasta nu s-a luat. Curtea Constituțională a dat o lovitură de stat, stabilind că referendumul nu e valabil (CCR nu e instituție de drept, ca ICCJ) și că Băsescu exercită atribuțiile de președinte (Parlamentul trebuia să stabilească persoana, iar Băsescu era demis de popor). De altfel, parlamentarii din fosta legislatură nu și-au respectat propria hotărâre, care stabilea că în cazul în care nu e cvorum, Parlamentul decide calea de urmat. Așa că am propus noului Parlament să anlizeze situația și să dea o hotărâre. Comisia Juridică va finaliza raportul și se va vota. Nu avem de ce să inițiem o nouă suspendare, atâta vreme cât Băsescu e suspendat, ba încă și demis”, ne-a declarat Ioan Ghișe.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News