Mugur Ciuvică a spus cine va câștiga, în viziunea sa, alegerile din toamnă/iarnă 2024.
Stabilitatea va fi câștigătoarea alegerilor de la finalul anului 2024. De fapt, rezultatul va fi ca în iunie. Asta crede Mugur Ciuvică.
„George Simion și Diana Șoșoacă nu intră în turul doi. Elena Lasconi nu are nicio șansă. După trei săptămâni de scandal, au stabilit brusc, peste noapte, și data alegerilor. Am avut alegeri comasate, acum vom avea alegeri intercalate. Comasatele au avut sens politic, cu tot ce a fost acolo, cu un pic de haos la numărătoare și cu cinci buletine de vot, dar aceste alegeri au ieșit sticlă. Așa mi-a zis domnul Iohannis să vă spun, că au ieșit sticlă. La consiliile județene, PSD și PNL au luat peste 60%. La europarlamentare, au luat 50% după redistribuire. PSD și PNL împreună au avut super rezultat.
În urma acestor rezultate, sunt foarte convins că și alegerile de la toamnă vor fi tot cu stabilitatea. Și repet: nu este rău că este cu stabilitate având în vedere situația actuală de la graniță. Cum să vină cineva din interiorul celor două partide să destabilizeze... stabilitatea? De ce ar face așa ceva?! De ce ar face așa ceva, de exemplu, Sorin Grindeanu? Eventual vor fi jocuri de glezne...”, a zis Mugur Ciuvică.
„Și candidatura lui Marcel Ciolacu va fi în chestiunea de stabilitate. (...) De la rotativă, cred că au fost zece revoluții roz în PNL, toate au fost abandonate. Am mai auzit pe la televizor că vine Hellvig să-l înlocuiască pe Ciucă la prezidențiale și la partid. Haideți să fim serioși... Dacă nu a greșit Ciucă cu ceva grav... și nu pare că a greșit cu nimic grav, nu-l înlocuiește nimeni pe Ciucă. De ce l-ar înlocui?!”, a mai zis Mugur Ciuvică.
„Și mie mi s-ar părea o greșeală uriașă să-l înlocuiască cineva pe Ciucă”, a zis și Bogdan Chirieac.
„Este adevărat că atunci când te uiți la Ciucă nu pare așa un mega candidat. Dar acum mă duc în trecut și întreb: Acum zece ani, Klaus Iohannis era un mega candidat? Era bâtă, bâtă, bâtă în campanie din 2014. Nu mai zic de 2019... Și a câștigat cu 55%. Ciucă nu este mai slab candidat ca Iohannis. Cât despre Hellvig, a fost așa un politician de rândul doi-trei. Este un personaj șters, exact ca Nicolae Ciucă. De ce l-ai înlocui pe Hellvig cu Ciucă?!”, a mai zis Mugur Ciuvică.
„Eduard Hellvig nu este un politician de rândul doi sau trei cum spuneți dumneavoastră. A fost secretar general al Partidului Național Liberal”, a zis Bogdan Chirieac.
Amintim că Eduard Hellvig, în anul 2015, a fost propus de Președintele României și numit de Parlamentul României în funcția de director al Serviciului Român de Informații.
Vedeți mai multe la emisiunea Miercurea Neagră de pe DC News și DC News TV:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News