DCNews a publicat astăzi lista miniștrilor care-și vor da demisia pentru a forța căderea Guvernului Grindeanu.
Potrivit surselor DCNews, Sorin Grindeanu nu-și va da demisia, astfel se va apela la metoda ”Radu Vasile”. La Antena 3 a fost dezbătut acest subiect, în baza scenariului DCNews.
”Astăzi, probabil principalul comunicator al PSD, Codrin Ștefănescu, a fost 100% de partea primarului general, Gabriela Firea. Înțelegem că se va merge pe formula unei demisii, se va cere demisia prim-ministrului și a întregului Cabinet, în ciuda faptului că săptămâna aceasta prim-ministrul are o agendă externă foarte încărcată. (...) Nu pare deloc că dl Grindeanu ar dori să demisioneze în acest moment”, a spus analistul politic Bogdan Chirieac, la Antena 3.
El a adăugat: ”Ce se întâmplă cu a doua posibilitate, ca un număr de miniștri să demisioneze pentru a forța demisia întregului Cabinet, adică modelul Radu Vasile din 1999, din decembrie, iată că-n laboratoarele PSD, după ce au făcut evaluările în acest weekend aberant de cinci zile, se pare că conducerea politică a PSD ar miza pe acești miniștri pentru o demisie fără echivoc în cazul în care premierul nu ar dori să demisioneze”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci
de Anca Murgoci