EXCLUSIV  Scenariu privind terminarea războiului din Ucraina și situația Republicii Moldova în fața Rusiei. Ambasadorul Victor Jackovich: Ne-am complăcut în ideea de „conflict îngheţat”

război
război

Ambasadorul Victor Jackovich a fost întrebat despre pericolul extinderii conflictului din Ucraina în Republica Moldoca.

Întrebat „Credeți că războiul din Ucraina se va „sfârşi” la fel ca cel din Republica Moldova, din regiunea Transnistria care nu este recunoscută de nimeni, care se află de fapt sub administrația direct a Moscovei, şi deşi este parte integrantă din Republica Moldova, ar trebui să fie sub directa administraţie a regimului de la Chişinău? Credeţi că astfel de situaţii, Crimeea, Donbas, probabil sudul Ucrainei, sunt puse sub eticheta de “conflict îngheţat”?”, diplomatul a zis: 

„Există, desigur, această posibilitate, dar trebuie totuşi să rămân oprimist, deşi nu sunt oficial american, sunt doar cetăţean american, deci comentez si privesc aceste aspect din punct de vedere al speranţelor şi aspiraţiilor noastre pentru ţările care privesc spre vest, spre SUA, astfel că trebuie să privesc situaţia din Ucraina şi să spun că există posibilitatea găsirii celei mai bune soluţii, oricare ar fi aceea, nu sunt în măsură să fac aceste predicţii, chiar şi din postura de fost ambasador”.

Să sperăm că Ucraina va primi suficient sprijin să ţină piept Rusiei, chiar au nevoie de acest lucru. Cum vedeţi situaţia Republicii Moldova? Sunteţi unul dintre puţinii cetăţeni americani care înţeleg perfect situaţia dintre România şi Republica Moldova, perspectiva istorică, întrucât aţi pus bazele ambasadei în 1991-1992, aţi fost primul care a deschis ambasada din Chișinău. Credeţi că Republica Moldova este ameninţată din punct de vedere militar sau credeţi că ruşii vor acţiona la fel ca până acum, prin intermediul canalelor hibride, politic, social, economic, diplomatic, dar nu şi militar? 

„Moldova se află mereu sub ameninţare pentru că este o ţară divizată, este o ţară fracționată în acest moment. Problema este că am permis această situaţie de prea mult timp, în ultimii aproximativ 20 de ani, de când se perpetuează această situaţie din Moldova, şi opinia mea este că ar fi trebuit să fim mai fermi, în iniţierea de cel puţin, negocieri, să punem mai multă presiune în ceea ce priveşte situaţia din Transnistria, şi în mod special pe Moscova, despre situaţia din Transnistria. Ne-am obişnuit prea mult, ne-am complăcut în ideea de „conflict îngheţat” şi trebuia să înțelegem că cel puţin pentru cele două părţi, Moscova şi Washington un conflict înghețat este acceptat, însă nu este o situaţie acceptabilă pentru populația care locuieşte în acea zonă, pentru pupulaţia care trebuie să formeze un guvern în acea zonă, care trebuie să aibă un sistem, un mod de viaţă, care are aşteptări. Deci, cred că trebuia să fim mai fermi. Cred că Moldova are un viitor, este interesant faptul că i s-a acordat statutul de candidat la UE, într-un stadiu extrem de incipient. A fost un lucru cu adevărat minunat, sincer, dacă ne raportăm la ceea ce s-a întâmplat înainte. Nimeni nu s-a aşteptat la asta! Desigur că este un rezultat al războiului din Ucraina, dar oricum a fost obţinut, este o realitate, şi reprezintă o realizare majoră”, a mai zis ambasadorul în cadrul emisiunii difuzate pe DC News și DefenseRomania.ro.

VEZI ȘI: Ambasadorul Jackovich (SUA), mesaj pentru România în contextul amenințărilor din est: Nu ştiu dacă pot face astfel de predicţii, dar prevăd o colaborare și mai strânsă

Victor Jackovich a deținut numeroase posturi în aparatul de reprezentare american din Europa de Est, încă din anii '70-'80. A fost prezent la Kiev, București, Moscova și Sofia. La începutul anilor '90, a fost primul ambasador american în Republica Moldova, Bosnia și Herțegovina, ulterior ocupând același post și în Slovenia. Cariera sa diplomatică a mai inclus și postul de înalt consilier politic al guvernului american pentru operațiile militare americane din Afganistan.

VEZI ȘI: Cum se va termina războiul pornit de Rusia în Ucraina. Ambasadorul Victor Jackovich: Vin două teste, cu adevărat importante, pentru Vestul Europei

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel