Bogdan Chirieac, analist politic, a avut o intervenție telefonică la Antena3 CNN, unde a vorbit despre posibila ieșire a UDMR-ului de la guvernare.
Întrebat dacă crede că UDMR va fi exclus de la guvernare, analistul politic a răspuns că speră să nu.
“Eu sper că nu, dar e vorba să i se ia două ministere din cele trei, că ei au Dezvoltarea, Mediul și Sportul. Sportul, în mod nemeritat, e mai puțin vizibil, dar asta e situația. Mediul și Dezvoltarea sunt ministere cu bugete foarte mari care interesează foarte mult partidele politice și clientela respectivă. Deci, e vorba să li se ia două ministere, fie Mediul, fie Dezvoltarea, după cum se spune pe surse.
Ideea este că în această situație, UDMR a anunțat că pot renunța la Sport, dar nu la Mediu și la Dezvoltare. Din punct de vedere politic, ieșirea UDMR-ului de la guvernare nu înseamnă nimic.”, a spus Bogdan Chirieac.
Acesta a fost întrebat dacă Marcel Ciolacu ar accepta varianta ca Ministerul Dezvoltării Regionale să ajungă la PNL.
“Domnul Ciolacu cu siguranță va accepta orice minister își dorește domnul Nicolae Ciucă.”, a spus Bogdan Chirieac la Antena3 CNN.
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna, a declarat marţi, la Braşov, că UDMR a demonstrat, în actualul mandat la guvernare, că poate gestiona bine domeniile în care a obţinut funcţii în Executiv, menţionând că, în opinia sa, ministerul pe care îl conduce nu ar trebui să fie fracţionat.
"UDMR a demonstrat şi la Mediu, şi la Dezvoltare şi la Sport că putem gestiona bine aceste domenii, partenerii noştri de coaliţie nu au avut niciun reproş. Cu siguranţă, negocierile politice pot aduce noutăţi, astăzi se discută deja despre o reducere a numărului de ministere, lucrurile se vor clarifica zilele acestea. Mergem mai departe cu forţe noi şi cu acelaşi angajament şi după data de 31 mai - 1 iunie, când se va finaliza procesul de rocadă", a spus Tanczos Barna, conform Agerpres.
El a mai spus: ”Nu cred că se poate pune problema fracturării ministerului, cred că în ultimii doi ani şi jumătate s-a demonstrat că acest domeniu poate fi gestionat împreună. Multe dintre elementele aparent diferite şi care nu au aparent legătură se întrepătrund - păduri, sechestrarea carbonului, reducerea emisiilor - toate gravitează în jurul fenomenului de schimbări climatice, dar fiecare domeniu îşi aduce contribuţia (...), nemaivorbind de gestionarea deşeurilor, pentru că, acolo, materiile prime, reciclate, automat generează o emisie mai mică decât exploatarea unor zăcăminte pentru a produce materie primă nouă şi atunci cred că soluţia cea mai bună este ca domeniul să fie gestionat aşa cum este”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu