Daniel Florea, primarul Sectorului 5, a declarat că, urmare a crizei provocate de epidemia de coronavirus, foarte mulţi oameni care înainte lucrau chiar în multinaţionale vin acum şi solicită ajutor social sau o masă caldă de la primărie.
"Sunt foarte mulţi oameni care spun că şi-au pierdut locurile de muncă. Sunt foarte mulţi care au lucrat în clădirile de birouri care acum sunt goale. Acum lucrează de acasă şi am înţeles că li s-a transmis multora dintre ei faptul că nu se vor mai întoarce la serviciu în acele clădiri de birouri.
Sunt foarte mulţi care vin acum să primească ajutor social sau vin la ‚masa caldă’ oameni cu telefoane de mii de lei – în sensul că oameni care au lucrat pentru corporaţii, pentru multinaţionale, şi-au pierdut locurile de muncă; oameni care lucrau în consultanţă, în HoReCa, nu mai lucrează, şi atunci o categorie de mijloc începe cu disperare să-şi caute un loc de muncă", a declarat, într-un interviu acordat DC News, primarul Daniel Florea.
VIDEO:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News