Jurnalistul Sorin Ovidiu Bălan a reacționat dur în cazul dezvăluit de deputatul PNL Adriana Săftoiu.
Sorin Ovidiu Bălan a reacționat în cazul momentului. Deputatul PNL Adriana Săftoiu a dezvăluit joi că, o tânără polițistă infiltrată într-o rețea de trafic de persoane, a primit amenințări cu moartea și a fost deconspirată, deși foarte puțini dintre colegii ei știau cine e și care îi e misiunea.
Tânăra a auzit alarma mașinii și, când s-a uitat pe geam, a văzut o coroană funerară. În cutia poștală, un mesaj în care era amenințată că, dacă nu renunță, copilul ei va fi pus în pericol. Adriana Săftoiu a subliniat faptul că tânăra polițistă și-a dat seama că nu de traficanți trebuie să se ferească, „ci chiar de unii colegi”.
„Eu am o problemă. Sunt mirat că până la ora asta nu s-a făcut nicio arestare. Și dacă ăia care ar trebui să investigheze sunt tâmpiți, vă spun eu! Fetei ăleia i s-a pus pe mașină o coronă de flori. S-a stabilit de unde a fost cumpărată coroana? S-a stabilit cine a cumpărat-o? S-a luat firul? În țara asta... Domnul Berechet spune că totul e „sub control” Sub control era dacă erau arestați”, a spus Sorin Ovidiu Bălan la Antena 3, în emisiunea moderată de Răzvan Dumitrescu.
„Polițistă, tânără, infiltrată intr-o retea de trafic de persoane. A absolvit facultatea de psihologie şi a lucrat într-un DGASPC (păstrez anonimatul din motive lesne de înțeles). Se decide să dea examen la Academia de poliție, ia examenul, absolvă şi e angajată în sistem, hotârătă să se dedice destructurării traficului de minore. Infiltrată între traficanţi, deconspiră o întreagă rețea la nivelul județului unde lucra. Fix în ziua în care îi oferă pe tavă pe capii rețelei, la câteva ore, acasă fiind, aude alarma mașinii. Se uită pe geam. Pe mașină - o coroană funerară. În cutia poștală, mesaj: Renunță acum, dacă nu vrei să ne ocupăm de copilul tău. Doar câteva persoane știau că e infitrată. Extrem de puține. La fel de puține știau unde locuiește. Şi totusi, la câteva ore după ce respectivii sunt reținuți, este amenințată. A renunțat și s-a retras. Și-a dat seama că nu de traficanți trebuie să se ferească, ci chiar de unii colegi. Am ascultat și am tăcut. Dar las aici încă o mărturie despre ceea ce nu vrem să vedem”, este mesajul integral al deputatului PNL Adriana Săftoiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News