Pachetul de salvare acordat de Guvernul german operatorului aerian Lufthansa 'este o soluţie foarte, foarte bună', care ţine cont atât de necesităţile companiei cât şi ale plătitorilor de taxe, a afirmat luni ministrul de Finanţe Olaf Scholz, transmit DPA şi Reuters.
'Sprijinul pe care îl pregătim aici este pentru o perioadă limitată de timp', a declarat Scholz după ce Executivul german şi Lufthansa au ajuns la un acord preliminar pentru un pachet de salvare nouă miliarde de euro (9,8 miliarde de dolari), menit să ajute compania aeriană să facă faţă pierderilor cauzate de pandemia de coronavirus (COVID-19).
'Când firma îşi va reveni, statul îşi va vinde participaţia şi sperăm să obţinem un mic profit care ne va ajuta să finanţăm solicitările nenumărate pe care trebuie să de îndeplinim acum, nu doar de la această companie', a adăugat Scholz.
Într-un comunicat comun al Ministerelor de Finanţe şi Economiei se arată că Lufthansa era o companie viabilă înainte de epidemie, profitabilă şi cu perspective de viitor bune, dar se confruntă cu dificultăţi din cauza pandemiei. La Bursa de la Frankfurt acţiunile Lufthansa înregistrau luni un avans de 5,5%, la 8,48 euro.
În schimbul ajutorului Guvernului, Lufthansa va renunţa la plata viitoarelor dividende şi va limita remuneraţia acordată conducerii. Executivul va avea două locuri în Board-ul de supervizare, din care unul va deveni membru al comitetului de audit.
Planul prevede că Germania va prelua o participaţie de 20% în Lufthansa, pe care intenţionează să o vândă până la finalul lui 2023. Germania va achiziţiona noi acţiuni la o valoare nominală de 2,56 euro per titlu, valoarea totală fiind de aproximativ 300 de milioane de euro.
Guvernul va injecta în Lufthansa 5,7 miliarde de euro iar banca de dezvoltare KfW şi alte bănci vor acorda companiei un împrumut de trei miliarde de euro, pe trei ani. Rivalele cum ar fi Air France-KLM, American Airlines, United Airlines şi Delta Air Lines au cerut ajutor de stat, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu