Ungaria a publicat principalele prevederi ale acordului privind aderarea României și Bulgariei la Schengen, semnat pe 22 noiembrie, la Budapesta, între miniștrii de interne din România, Bulgaria, Austria și Ungaria.
Scopul declarat al acestui acord este aderarea Bulgariei și României la Spațiul Schengen până la 1 ianuarie 2025, marcând astfel o etapă importantă în integrarea completă a celor două state în zona de liberă circulație europeană.
Cu toate acestea, potrivit documentului prezentat de Președinția ungară a Consiliului UE, după aderarea la Spațiul Schengen, Bulgaria și România vor menține controalele la frontierele terestre timp de cel puțin 6 luni. Singura excepție: eliminarea, de la 1 ianuarie, a controalelor la frontieră între Bulgaria și Grecia.
Acordul pune accent pe consolidarea eforturilor comune împotriva migrației ilegale.
„Pentru a atenua potențiala modificare a tiparelor migratorii care ar putea apărea ca o consecință imediată a absenței frontierelor interne, să continue să efectueze controale la frontiere în conformitate cu articolul 25, alin.(1), lit. (a), din reg. nr. 25 a alin. (4) și (5) din Codul frontierelor Schengen la frontierele terestre dintre Ungaria și România și dintre România și Bulgaria pentru o perioadă inițială de cel puțin șase luni, pentru a preveni orice amenințare gravă la adresa ordinii publice sau a securității interne”, mai arată documentul citat.
Un punct important este sprijinul pentru Bulgaria în protejarea frontierei externe a UE cu Turcia, printr-un contingent format din 100 de polițiști de frontieră, distribuiți între cele patru țări semnatare (Austria 15, Bulgaria 25, Ungaria 20 și România 40).
„Prin încheierea și punerea în aplicare a prezentei declarații, părțile au convenit să inițieze demersurile necesare pentru adoptarea deciziei oficiale a Consiliului privind stabilirea datei de ridicare a controalelor persoanelor la frontierele interne terestre cu și între Republica Bulgaria și România, până la sfârșitul acestui an”, se mai arată în document.
Amintim că, pe 22 noiembrie, Austria a renunțat la blocajul pentru aderarea deplină a României și Bulgariei la Schengen.
Întâlnirea de lucru, organizată de preşedinţia ungară a Consiliului Uniunii Europene (UE), s-a concentrat pe progresele înregistrate de Bucureşti şi Sofia în controlul frontierelor şi reducerea imigraţiei ilegale.
Potrivit EFE, mai multe mass-media austriece au relatat că guvernul austriac în exerciţiu, condus de conservatorul Karl Nehammer, va renunţa la blocaj.
‼️ Read the full text of today’s joint Hungarian-Austrian-Romanian-Bulgarian declaration agreed in Budapest. This milestone sets the stage for the next step: the @EUCouncil decision on the full accession of Bulgaria and Romania to Schengen.#HU24EU
— Hungarian Presidency of the Council of the EU 2024 (@HU24EU) November 22, 2024
???????????????? pic.twitter.com/dzpogr3Y67
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu