Iată care este prognoza meteo pentru următoarele zile.
„Țara noastră este traversată de un front atmosferic rece. Precipitații în toate regiunile țării, nu numai ploaie, dar și ninsoare, precipitații mixte chiar și în zone mai joase. A adus, de asemenea, o răcire foarte importantă a vremii. O răcire pe care o vom simți astăzi din plin, în special pe partea de est și de sud a teritoriului, acolo unde temperaturile vor fi cu 10-11° mai coborâte decât ieri, chiar și în zona Capitalei, dacă ieri au fost 22° astăzi probabil că nu mai mult de 10-11°.
Va continua să plouă în special în regiunile sudice și estice. Este de așteptat să se mai acumuleze izolat cantități importante de apă. Sigur că, dincolo de schimbarea bruscă a vremii, este bine că a plouat pentru că sunt zone mari din țară în care nu au mai fost precipitații consistente de foarte mult timp.
Pe de altă parte, vor continua și intensificările vântului în special în zona montană înaltă, unde va fi viscol, mai ales în Carpații Meridionali și de Curbură. (...) Iarna nu se întoarce, acest episod va trece repede. De altfel, de mâine vom avea tot mai puține precipitații și temperaturile vor fi în creștere, o creștere care în a doua parte a acestei săptămâni va aduce din nou temperaturi în multe regiuni ale țării de peste 20°”, a transmis Florinela Georgescu, director al Administrației Naționale de Meteorologie, în direct pentru B1 TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu