Schimbare conducere organizații PSD. ”E fake news!” ATAC la Rareș Bogdan și alții din PNL

PSD a reacționat după o informație care circula în mediul online privind schimbarea conducerii unor organizații.

Biroul de Presă al PSD este împuternicit să comunice că ”nu există și nu a existat vreo discuție sau întâlnire între președintele partidului și membri ai PSD în legătură cu schimbarea conducerii unei organizații județene a PSD, cum este cea de la Olt sau altele, așa cum insinuează un site obscur”.

”Facem aceste precizări pentru a opri răspândirea de fake news în spațiul public, prin eventuala preluare a unor astfel de informații inventate.

Rațiunea pentru care astfel de știri apar este evidentă și vizează crearea de asocieri false între diverse evenimente, fapte și lideri ai PSD, la nivel local sau central.

Desigur că acest lucru nu-i va împiedica pe Rareș Bogdan și pe alți extremiști din PNL să producă și să distribuie, în continuare, știri false. Este în firea lor, așa înțeleg ei misiunea publică pe care o au, acesta este rolul pe care și l-au însușit, cel de comisari ai minciunii.

De altfel, această activitate este una încă benignă. Când nu dezinformează, noua gardă a PNL pune la cale tăierea pensiilor a milioanele de bugetari și eliminarea așa-zișilor prizonieri pe care nu vor să îi ia în războiul imaginar pe care l-au declanșat poporului român”, a transmis PSD într-un comunicat de presă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel