Schimbare de ton în ”dialogul” Rusia-Ucraina. Kuleba, anunț în timpul primei sale vizite la Beijing de la începutul agresiunii ruse

Presa internațională observă o schimbare de ton în ”dialogul” la distanță purtat între Rusia și Ucraina, în ultimele săptămâni. 

Dmitro Kuleba a apreciat marţi pe Instagram, la începutul vizitei sale la Beijing, că Ucraina şi China trebuie să se angajeze 'într-un dialog direct' şi a făcut apel la 'evitarea competiţiei dintre planurile de pace'.

În urmă cu o săptămână, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a deschis uşa discuţiilor cu Rusia, spunând că este favorabil prezenţei Moscovei la un viitor summit de pace. Un prim summit a fost organizat la mijlocul lunii iunie în Elveţia. Însă Rusia nu a fost invitată şi, prin urmare, China a decis să nu participe, apreciind că nu există nicio şansă, în aceste condiţii, de a se realiza progrese. 

Şeful diplomaţiei chineze, Wang Yi, l-a primit miercuri pe ministrul de externe ucrainean, Dmitro Kuleba, cele două ţări exprimându-şi speranţa de a se ajunge la pace în războiul dintre Kiev şi Moscova, transmite AFP. Dmitro Kuleba efectuează, până vineri, prima vizită a unui înalt oficial ucrainean în China de la începutul invaziei ruse.

Întrebată despre întâlnirea dintre Wang Yi şi Dmitro Kuleba, care a avut loc miercuri dimineaţă la Guangzhou, Mao Ning, purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei chineze, a indicat că cei doi au 'făcut un schimb de puncte de vedere' asupra conflictului. 'Wang Yi a subliniat faptul că criza din Ucraina a intrat în al treilea an, conflictul continuă şi există riscul de escaladare şi de propagare', a subliniat ea în timpul unui briefing de presă. 'China consideră că rezolvarea tuturor conflictelor trebuie să treacă, în cele din urmă, pe la masa negocierilor', a adăugat ea.

Într-un comunicat dat publicităţii miercuri de Ministerul de Externe ucrainean, Dmitro Kuleba a indicat că Ucraina 'doreşte, de asemenea, să urmeze calea păcii, a redresării şi a dezvoltării'. 'Sunt convins că acestea sunt priorităţi strategice pe care le împărtăşim', a spus oficialul ucrainean, adăugând că 'agresiunea Rusiei a distrus pacea şi a încetinit dezvoltarea'.

Ipocrizia agresorului criminal: ”Rusia a fost întotdeauna deschisă la negocieri”

Kremlinul a declarat miercuri că semnalul dat de Kiev privind discuțiile cu Moscova pare să fie în concordanță cu poziția Rusiei, dar că sunt necesare mai multe detalii. Ministrul ucrainean de externe, Dmytro Kuleba, a spus că Kievul este pregătit pentru discuții cu Rusia, dacă Moscova este dispusă să negocieze cu bună credință, deși a menționat că Ucraina nu a văzut încă semne în acest sens.

„Mesajul în sine poate fi considerat în acord cu poziția noastră”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, reporterilor, când a fost întrebat despre declarația lui Kuleba. Știți că partea rusă nu a refuzat niciodată să negocieze, a fost întotdeauna deschisă procesului de negociere, dar detaliile sunt importante aici, pe care încă nu le știm”, a spus Peskov

Reuters a anunțat în februarie că sugestia președintelui rus Vladimir Putin de a înceta focul în Ucraina pentru a îngheța conflictul a fost respinsă de Statele Unite după contacte între intermediari. În mai, Reuters a scris că Putin este pregătit să oprească războiul din Ucraina printr-un armistițiu negociat, dar liderul Kremlinului este dispus să continue lupta dacă Kievul și Occidentul nu răspund.

În iunie, Putin a declarat că Rusia ar pune capăt războiului din Ucraina doar dacă Kievul ar fi de acord să renunțe la ambițiile sale de aderare la NATO și să cedeze integral patru provincii revendicate de Moscova, cereri pe care Kievul le-a respins rapid ca fiind echivalente cu o capitulare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel