Începând cu data de 9 septembrie, la aeroportul Henri Coandă va fi permis accesul pasagerilor direct la aerogara Plecări, eliminându-se obligativitatea trecerii prin corturile din fața terminalului, anunță CNAB.
Rămân însă valabile toate celelalte cerințe, respectiv măsurarea temperaturii la intrarea în terminal, dezinfectarea mâinilor, păstrarea distanței de 1,5 metri față de celelalte persoane și purtarea măștii.
Măsurile au fost decise avându-se în vedere confortul pasagerilor, în contextul apropierii sezonului rece, dar și traficul încă redus în contextul pandemiei. Întreg personalul aeroportului a primit atribuția să monitorizeze respectarea cerințelor privind purtarea măștii și păstrarea distanței și, în caz contrar, să solicite intervenția imediată a poliției și jandarmeriei.
Tot de la 9 septembrie se permite și accesul autovehiculelor (autobuze RATB, autocare, autoturisme personale, TAXI etc.) în fața aerogării Plecări, pentru debarcarea pasagerilor și însoțitorilor acestora. Începând cu aceeași dată, în aeroport, vor fi redeschise restaurante și cafenele, în plus față de cele care și-au reluat deja funcționarea în urmă cu o săptămână.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu