Schimbare importantă la CNA

Şedinţele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) sunt transmise în direct, de joi, pe pagina de internet a instituţiei, a anunţat Valentin-Alexandru Jucan, membru CNA.

'Începând de astăzi, 4 august, şedinţele Consiliului Naţional al Audiovizualului sunt transmise în regim 'direct', pe pagina oficială a CNA (http://www.cna.ro/stream/stream.html). Promisiunea pe care am făcut-o publicului şi radiodifuzorilor în ceea ce priveşte transparentizarea activităţii Consiliului s-a concretizat prin implementarea unui sistem de transmisiune online a şedinţelor publice ale Consiliului.

Consider că este o realizare importantă, un gest de altfel firesc din partea unei instituţii publice, cu atât mai mult cu cât demersurile mele au fost iniţiate într-un context în care membri ai Consiliului se simţeau deranjaţi chiar şi de simpla prezenţă a fotografilor. Nu am renunţat la proiectul meu nici la presiunile actualului preşedinte al CNA care, anul trecut, distrugea camera de filmat cu care am realizat primele transmisiuni', a spus Jucan.

El a precizează că actualul sistem are acces liber şi poate fi operat din browser web cu Adobe Flash Player. De asemenea, fără a fi nevoie de instalarea vreunui player suplimentar, transmisiunea poate fi recepţionată şi de pe telefon sau tabletă.

Un alt aspect important este posibilitatea de a arhiva înregistrările şedinţelor, sistemul permiţând o stocare de până la trei ani, fără a fi nevoie de suplimentarea memoriei, a menţionat Jucan. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro
pixel