Mișcare de ultimă oră în Franța!
De săptămâna viitoare, Franţa va reintroduce portul obligatoriu al măştii în toate spaţiile închise care primesc public, în special magazinele, a anunţat premierul Jean Castex joi în Senat, potrivit France Presse.
'Aveam în vedere o intrare în vigoare a acestor dispoziţii de la 1 august', a amintit premierul. 'Am înţeles că acest termen pare tardiv şi decretul va intra deci în vigoare săptămâna viitoare', a indicat el în cadrul declaraţiei sale de politică generală în faţa senatorilor. 'Portul măştii constituie, împreună cu respectarea distanţei fizice, măsuri de prevenire şi de protecţie eficiente', a subliniat el.
Anunţul din 14 iulie făcut de preşedintele Emmanuel Macron despre obligativitatea portului măştii în 'locurile publice închise' începând de la 1 august a fost salutat de cei care care pledau pentru această măsură, dar ei au cerut aplicarea sa imediat şi inclusiv la locurile de muncă.
În Departamentul Mayenne (vest), portul măştii a devenit obligatoriu în spaţiile publice închise din şase comunităţi, între care oraşul Laval, cu efect imediat. Mayenne înregistrează câteva focare de COVID-19 şi a depăşit uşor pragul de alertă cu 50,1 noi cazuri la 100.000 de locuitori, detectate în ultimele şapte zile, potrivit autorităţilor sanitare franceze. În regiunea pariziană, ministrul sănătăţii Olivier Veran a avertizat că au fost semnalate 'indicii uşoare de revenire' a epidemiei, invitându-i pe francezi la 'vigilenţă'. Franţa a plătit un tribut greu pandemiei de coronavirus cu peste 30.000 de morţi şi o izolare de aproape două luni a întregii populaţii între jumătatea lunii martie şi jumătatea lunii mai, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News