Oficialii PRO TV s-au prezentat marţi în fața CNA cu două solicitări.
Pe lângă cea de acordare a unor licenţe audiovizuale pentru difuzarea locală prin reţele de comunicaţii electronice (prin cablu, n.r.) pentru stațiile locale PRO TV din Bucureşti, Alba Iulia, Arad, Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Sibiu, Timişoara, Târgu-Mureş, cealaltă a vizat o modificare radicală a grilei de programe.
Trecută mai puțin observată, aceasta înseamnă că PRO TV va difuza mult mai puține filme decât și-a obișnuit telespectatorii fideli în ultimii 20 de ani, informeaza Reporter Virtual.
Astfel, compania PRO TV SRL a solicitat CNA şi modificarea structurii serviciului de programe pentru staţia sa centrală, de la Bucureşti, potrivit Mediafax, în sensul creşterii producţiei proprii (de la 47% la 70%), scăderii procentului de filme difuzate (de la 42% la 20%) şi creşterii programelor de divertisment (de la 12% la 33%).
Prezentă la şedinţa CNA de marţi, Adriana Păpureanu, reprezentanta PRO TV SRL, a spus că modificarea structurii de programe este una obişnuită, fiind prilejuită de modificarea grilei de programe.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News