Robert Negoiţă, primarul Sectorului 3, anunţă un proiect prin care îşi propune o schimbare majoră în ceea ce înseamnă sistemul de educaţie.
Robert Negoiţă, primarul Sectorului 3, anunţă un proiect prin care îşi propune o schimbare majoră în ceea ce înseamnă sistemul de educaţie. "Avem foarte multe licee şi colegii teoretice, dar ducem lipsă acută de personal pregătit în domenii cheie ale economiei. Cred că este momentul să ne focusăm activ pe tot ceea ce înseamnă specializare tehnică şi tehnologică. Ne asigurăm astfel că, în cei 4 ani de studii liceale, tinerii vor DOBÂNDI O MESERIE, iar firmele vor putea SĂ ÎŞI ANGAJEZE personal bine pregătit exact pentru nevoile pe care le au", afirmă edilul Sectorului 3.
"La Sectorul 3 lucrăm, în această perioadă, la identificarea tuturor oportunităţilor pentru organizarea cursurilor de şcoli profesionale în sistem dual. Avem deja parteneri strategici, printre care Engie, Distrigaz, Holcim şi City Grill, alături de care vom organiza PROGRAME DE STUDII ŢINTITE pe nevoile existente în PIAŢA MUNCII. Şi, desigur, suntem deschişi la noi parteneriate şi propuneri.
Se poartă discuţii şi cu părinţii elevilor claselor a opta şi li se explică avantajele pe care, prin colaborarea cu agenţii economici, vom putea să le oferim copiilor care vor urma aceste cursuri: specializare într-un domeniu ce are căutare în piaţa muncii, burse de studii, cazare", a mai afirmat Robert Negoiţă.
Primarul îşi propune ca Sectorul 3 să devină, în câţiva ani, puncte de reper pentru cei care doresc să faca şcoală şi să dobândească o CALIFICARE UTILĂ. "Vrem ca liceele noastre să scoată SPECIALIŞTI CĂUTAŢI în economie şi în societate, nu simpli posesori de diplome care să întărească rândul şomerilor", afirmă acesta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News