Secretarul de stat din MAI, Bogdan Despescu, a vorbit despre schimbarea intervalului de cumpărături pentru persoanele peste 65 de ani, care acum este 11-13.
”Dacă specialiştii vor propune noi măsuri, Comitetul pentru Situaţii Speciale de Urgenţă cu siguranţă va decide în acest sens. Dacă va decide, va fi dispusă o anumită interdicţie prin ordonanţă militară. E important să analizăm inclusiv o măsură referitoare la posibilitatea de a diferenţia un alt interval orar. Chiar poate pentru a mări. În intervalul 11-13, multe persoane ies la cumpărături", a declarat, pentru Mediafax, Bogdan Despescu.
Secretarul de stat în MAI a precizat că forţele de ordine au fost prezente sâmbătă la Obor, unde a fost aglomeraţie, şi au format coridoare pentru a fi respectată distanţarea socială.
”Pentru pieţe am recomandat administratorilor pieţelor să organizeze intrarea prin distanţarea socială, iar cei care comercializează să fie echipaţi cu elemente de protecţie. (...) În piaţa din Bucureşti am văzut foarte mulţi la tarabă cu mască. Am văzut că şi la Obor erau foarte mulţi cetăţeni cu mască. Ceea ce înseamnă că mulţi au înţeles”, a mai spus Despescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu