Iată ce se va întâmpla cu unităţile de învăţământ cu personalitate juridică.
Creşele de stat vor fi arondate unităţilor de învăţământ cu personalitate juridică, prevede un amendament adoptat, miercuri, de Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor, la proiectul legii învăţământului preuniversitar, potrivit Agerpres.
"În termen de 3 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, creşele de stat cu personalitate juridică se reorganizează şi se arondează unităţilor de învăţământ cu personalitate juridică, care au nivel preşcolar cu program prelungit sau unităţilor de învăţământ care au în structură învăţământ preşcolar. Prin excepţie, creşele cu minimum 120 de antepreşcolari se pot reorganiza ca unităţi de învăţământ cu personalitate juridică", prevede amendamentul iniţiat de UDMR, adoptat cu 3 abţineri de comisie.
Potrivit unui alt amendament al PSD, învăţământul preuniversitar tehnologic se desfăşoară exclusiv în sistem dual pentru toate liceele tehnologice începând cu anul şcolar 2029-2030.
Un alt amendament adoptat de Comisia de învăţământ introduce rolul Ministerului Sporului în înfiinţarea şi reprofilarea cluburilor copiilor. "Înfiinţarea şi reprofilarea în cadrul palatelor, cluburilor copiilor, cluburilor sportive şcolare de noi cercuri, respectiv discipline sau ramuri sportive, se realizează pe baza acordului ARACIP şi cu respectarea înregistrării în Certificatul de Identitate Sportivă emis de Ministerul Sportului. Procedura privind acordul ARACIP se stabileşte prin ordin al ministrului Educaţiei", prevede amendamentul iniţiat de PSD.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu