Florin Jianu, președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici si Mijlocii din România (CNIPMMR), a vorbit despre modificările fiscale decise de Guvern, cu aplicabilitate de pe o zi pe alta.
Florin Jianu, președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici si Mijlocii din România (CNIPMMR), a declarat pentru DCBusiness că au fost luate mai multe măsuri ”și mă refer în principal la cele de natura digitalizării, cum ar fi e-Factura sau e-Transport, au fost impuse practic de pe o zi pe alta, fără o pregătire prealabilă”.
Președintele CNIPMMR a arătat că: ”Acest lucru a indus multă incertitudine în mediul de afaceri” a explicat Florin Jianu care a mai spus că: ”Sunt țări care, spre exemplu, pentru factură, se pregătesc ani de zile. De pildă, Franța a introdus acest concept în 2019-2020, cu aplicabilitate din 2025, deci aproape cinci ani de zile de pregătire a conceptului ori o aplicabilitate pe scară atât de largă, în condițiile în care 99,8% sunt întreprinderi mici și mijlocii, induce multe necunoscute în mediul de afaceri”.
Florin Jianu a arătat că: ”Practic, din perspectiva noastră, ar fi trebuit să fie o introducere etapizată și treptată în mediul de afaceri, adică ar fi trebuit să înceapă cu operatorii mari, care pot să se alinieze cu companiile mari, care pot să alinieze mai rapid infrastructura necesară digitalizării, să treacă mai apoi către companiile medii și apoi către companiile mici”.
Citește continuarea pe DCBusiness.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu