Anunțul UDMR tocmai a fost făcut.
”Kelemen Hunor, președintele UDMR i-a încredințat rolul de purtător de cuvânt lui Csoma Botond, liderului grupului parlamentar al UDMR din Camera Deputaților care a răspuns pozitiv la această invitație.
Experiența ultimilor patru ani arată că rolul de purtător de cuvânt a adus un aport pozitiv comunicării Uniunii cu comunitatea și cu mass-media. Din acest motiv, președintele UDMR a considerat că este importantă asigurarea continuității după plecarea doamnei Hegedüs Csilla, de data aceasta concentrându-se și mai mult pe relația cu presa de limba română din București.
"Csoma Botond este un politician credibil, perseverent și cu experiență. În calitate de lider al grupului parlamentar al UDMR din Camera Deputaților, el a reprezentat și până acum opinia Uniunii la televiziunile din București și în presa maghiară din România. Se simte ca acasă la București și cunoaște deopotrivă și jurnaliștii români, dar și pe cei maghiari. I-am cerut noului purtător de cuvânt să faciliteze și să îmbunătățească comunicarea rapidă și eficientă și să nu se ferească de întrebări", a subliniat Kelemen Hunor în urma invitației adresate lui Csoma Botond.” arată comunicatul de presă al UDMR.
În luna mai, Csoma Botond, liderul deputaților UDMR, a fost amenințat de către protestatarii AUR prezenți în fața Parlamentului:
"M-au huiduit, amenințat, au zis: Luați-i gâtul. Un discurs agresiv. Nu m-au lovit. Cred că m-au recunoscut, pentru că au strigat: Afară cu UDMR! La cealaltă intrare am auzit persoane alergând în spatele meu, dar jandarmii le-au oprit. Nu am fost bruscat, a fost doar o amenințare, dar așa așa ceva e inacceptabil. (...)Nu mi-a fost frică niciodată să merg pe jos, să vorbesc cu cetățenii. Dacă nu erau jandarmii poate mă bruscau și pe mine. Trebuie să facem o analiză cu ce măsuri trebuie luate” declara el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News