Preşedintele Klaus Iohannis a numit, vineri, doi noi adjuncţi ai directorului SRI, respectiv colonelul Romeo-Cristian Bizadea şi generalul de brigadă Adrian Ciocîrlan, aceştia urmând să preia funcţiile de la 1 august, potrivit news.ro.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat vineri decretele privind eliberarea generalului locotenent cu trei stele Ion Grosu din funcţia de adjunct al directorului Serviciului Român de Informaţii şi numirea generalului de brigadă cu o stea Adrian Ciocîrlan şi a colonelului Romeo-Cristian Bizadea ca adjuncţi ai directorului SRI. Ion Grosu este eliberat din funcţie la 1 august, dată la care Adrian Ciocîrlan şi Romeo Bizadea devin adjuncţi ai directorului SRI.
Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului a semnat şi decretul privind înaintarea în gradul de general-locotenent cu trei stele, la trecerea în rezervă, a general-maiorului cu două stele Ion Grosu din SRI. De asemenea, preşedintele Iohannis a semnat decretele privind trecerea în rezervă, începând cu 1 august, a generalilor de brigadă cu o stea Florea Ciobanu, Vicenţiu Mangra, Adrian Popescu şi Gheorghe Puiu din SRI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu