Schmeichel a dat de pământ cu Paul Pogba: „Este ca un copil PROBLEMATIC”

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Fostul portar al diavolilor roșii l-a asemănat pe francez cu un copil problematic.

Paul Pogba este un „copil problemă", iar Man United va suferi dacă internaționalul va continua să încetinească jocurile, avertizează Peter Schmeichel.

Legendarul portar al formației de pe Old Trafford l-a pus la zid pe mijlocașul controversat, după egalul dezamăgitor obținut pe același stadion, în fața lui Arsenal.

Conform The Sun, Schmeichel a fost frustrat cu prestația lui Manchester United, dar l-a evidențiat pe Pogba, care a jucat de la început prima dată după o lună.

„A fost o prestație foarte ciudată", a zis Schmeichel, care este considerat cel mai bun portar din istoria clubului. „Dacă Pogba joacă în această echipă, trebuie să fie mai rapid puțin. El chiar încetinea jocul, în primele 25 de minute nu făcea decât să dea mingea în spate. Pentru un jucător de calibrul său, e foarte dezamăgitor".

„Nu înțeleg care este rolul său în echipă. Chiar și când Ole a schimbat și l-a mutat mai în față, nu s-a întâmplat nimic".

„Au fost două pase foarte bune care au pornit de la Pogba, dar sunt două, nu 15".

„Eu văd asta ca pe o problemă. Atrage prea mult atenția. Acest lucru se simte de parcă este copilul problematic în această echipă", a adăugat Peter.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel