Scholz va merge în Austria pentru a-l convinge pe Nehammer să primească România în Schengen

Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Cancelarul german Olaf Scholz va vizita Austria, a anunțat Cancelarul german Karl Nehammer, miercuri, după Consiliul de Miniștri. 

Potrivit Cancelariei Federale, încă nu există o dată exactă a vizitei, iar în ceea ce privește subiectele, acestea ar trebui să vizeze cooperarea vecină și extinderea Schengen despre care  Berlin și Viena au opinii diferite. 

Germania își dorește ca România și Bulgaria să intre în Schengen, astfel că face presiuni asupra Austriei în acest sens. 

La o întâlnirea cu omologul său român, Ion-Marcel Ciolacu, la Berlin, șeful guvernului social-democrat german a declarat, în ceea ce privește Austria, că Germania discută „în mod constant” cu „prietenii noștri sceptici” despre aderarea în așteptare a României și Bulgariei la spațiul Schengen. Berlinul face eforturi ca cele două țări UE să intre in Schengen în acest an.

Nehammer a făcut referire încă o dată la controalele germane la granița cu Austria. Cooperarea cu Germania este la ordinea zilei pentru că este cea mai puternică națiune din UE, din punct de vedere economic, „în același timp, Republica Federală controlează granițele cu Austria pentru că Republica Federală consideră că există o problemă cu migrația neregulată”, a spus cancelarul.

Nehammer a mai spus ca este „gata să continue să lucreze la soluții pentru Schengen și apoi să încheie controalele la granița germano-austriacă împreună cu Republica Federală”. 

Referitor la migrație, cancelarul a spus ca în prezent se întâmplă multe în Uniunea Europeana. Este necesar sa evaluăm care este efectul acestor măsuri și cum funcționează de fapt protecția frontierei externe a UE „și apoi vom discuta chestiunea aderării la Schengen”. 

Șeful guvernului german, aflat în funcție din decembrie 2021, nu a efectuat încă o vizită bilaterală la Viena. Nehammer și-a vizitat omologul la Berlin la sfârșitul lunii martie 2022,  potrivit Kleinezeitung.at

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel