SciencesPo, una dintre universităţile de top din Franţa, interzice utilizarea ChatGPT pentru a preveni plagiatul

FOTO: Pexels
FOTO: Pexels

SciencesPo, una dintre universităţile de top din Franţa, a interzis utilizarea ChatGPT, un software bazat pe inteligenţă artificială (AI) care poate să genereze texte coerente, cu scopul de a preveni tentativele de fraudă şi de plagiat, informează Reuters.

 

ChatGPT este un program informatic care generează texte originale despre orice subiect - ca răspuns la o întrebare ce îi este adresată -, inclusiv articole, eseuri, glume şi chiar poezie, generând îngrijorări în diverse domenii de activitate despre riscurile de plagiat.

Vineri, universitatea franceză a anunţat că i-a contactat pe toţi studenţii săi pentru a-i anunţa că a interzis ChatGPT şi toate celelalte instrumente online bazate pe AI.

'Fără o referenţiere transparentă, studenţilor le este interzis să folosească acest software pentru a produce orice lucrare scrisă sau prezentare, cu excepţia unor scopuri specifice în anumite cursuri, sub supravegherea coordonatorului acelui curs', au precizat reprezentanţii SciencesPo, care nu au specificat însă felul în care vor monitoriza utilizarea software-ului.

ChatGPT a fost deja interzis în şcoli publice din oraşele New York şi Seattle, potrivit unor articole apărute în presa din Statele Unite, în timp ce mai multe universităţi americane au anunţat planuri care vizează mai puţine teme pentru acasă şi mai multe eseuri scrise şi examene orale.

SciencesPo, al cărei campus se află la Paris, a adăugat că pedeapsa pentru folosirea acestui software ar putea merge până la excluderea din această universitate sau chiar până la exmatricularea din întregul sistemul universitar francez.

'Software-ul ChatGPT ridică întrebări importante pentru profesorii şi cercetătorii din întreaga lume, cu privire la fraudă, în general, şi la plagiat, în special', au explicat reprezentanţii universităţii franceze.

Microsoft Corp a anunţat săptămâna trecută o altă investiţie de mai multe miliarde de dolari în OpenAI - laboratorul de cercetare în domeniul inteligenţei artificiale care a creat ChatGPT -, mizând pe un pariu pe care l-a făcut odată cu lansarea OpenAI în urmă cu patru ani, când a alocat 1 miliard de dolari pentru acest start-up înfiinţat de antreprenorul Elon Musk şi investitorul Sam Altman, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel