SCLEROZĂ MULTIPLĂ. Tratament inovator, SALUTAT de medicii din toată lumea: "E un MIRACOL"

Un tratament inovator ce stopează evoluţia sclerozei multiple şi ameliorează simptomele în cazul unora dintre pacienţi a fost salutat, duminică, de lumea medicală, realizarea fiind considerată de specialişti ''revoluţionară'' în tratamentul acestei afecţiuni, informează luni The Telegraph şi BBC. 

În plus, studiul internaţional a descoperit că tratamentul efectuat prin transplant de celule stem poate reduce dizabilitatea în cazul persoanelor cu scleroză multiplă. 

Această boală, ce atacă nervii din creier şi din coloana vertebrală şi afectează sistemul imunitar, provoacă epuizare, probleme musculare şi de mobilitate şi o varietate de alte dizabilităţi. 

Noul tratament, considerat revoluţionar, implică ştergerea sistemului imunitar al pacientului cu ajutorul chimioterapiei utilizată împotriva cancerului şi reiniţializarea acestuia după un transplant de celule stem prelevate din sânge şi măduva osoasă. 

Louise Willetts, o pacientă de 36 de ani din oraşul britanic Rotherham, a fost diagnosticată cu această afecţiune în 2010, însă nu mai prezintă simptomele specifice după acest tratament. 

Este ca un miracol, a declarat ea pentru BBC. 

Un singur episod de recădere, printre subiecți 

În timpul testării tratamentului, o sută de pacienţi de la spitale din Chicago, Sheffield, Stockholm şi Sao Paolo au beneficiat fie de tratamente prin transplant de celule stem hematopoietice, fie de medicamente convenţionale. Cu toţii manifestau un tip de scleroză multiplă recurent-remisivă, în cadrul căruia între atacuri se intercalează perioade de remisie. 

După un an, în rândul celor 52 de pacienţi care au beneficiat de tratamentul cu celule stem s-a înregistrat un singur episod de recădere, iar după o perioadă medie de monitorizare de trei ani tratamentul prin transplant a eşuat doar în cazul a trei dintre aceste persoane - circa 6%. 

39 dintre cele 50 de pacienţi care au beneficiat de tratament medicamentos au avut o recădere în decurs de un an, iar în timpul perioadei de monitorizare de trei ani tratamentul a eşuat în cazul a 30 dintre ei - sau 60%. 

Reducerea dizabilității 

În plus, persoanele care au beneficiat de transplant au manifestat o reducere a dizabilităţii. 

Suntem entuziasmaţi de rezultate - ele sunt revoluţionare pentru pacienţii cu scleroză multiplă rezistentă la medicamente şi dizabilitantă, a declarat pentru BBC profesor John Snowden, director al departamentului de transplat de sânge şi măduvă osoasă în cadrul Royal Hallamshire Hospital din Sheffield. 

Rezultatele au fost dezvăluite în cadrul congresului anual al Societăţii Europene pentru Transplant de Sânge şi Măduvă desfăşurat în Lisabona. 

Costul transplantului este de circa 30.000 de lire, un preţ aproximativ similar cu cel al unora dintre medicamentele contra sclerozei multiple, notează The Telegraph, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel