Sport Club Municipal Gloria Buzău a anunţat, luni, retragerea echipei de fotbal din Liga a II-a, în urma restructurărilor bugetare majore şi din cauza faptului că nu putea lupta pentru promovare conform regulamentelor Federaţiei Române de Fotbal.
'Sport Club Municipal Gloria Buzău anunţă retragerea echipei de fotbal masculin din campionatul naţional al Ligii a 2-a Casa Pariurilor, începând cu data de 19.01.2021, după informarea, în prealabil, a Federaţiei Române de Fotbal. Decizia a fost luată în urma restructurărilor bugetare majore din cadrul clubului, dar şi din cauza faptului că echipa nu poate promova în Liga 1, dat fiind statutul şi regulamentele Federaţie Române de Fotbal şi a Ligii Profesioniste de Fotbal', se arată într-un comunicat de presă.
Conducerea clubului buzoian precizează că fotbalul va rămâne, în continuare activ în Buzău, prin Centrul de Copii şi Juniori, unde activează, în prezent 180 de tineri sportivi, împărţiţi în 9 grupe ( U9, U10, U11, U12, U13, U14, U15, U17, U19).
Sursa amintită notează că Primăria Buzău va continua proiectele de investiţii în infrastructura sportivă în oraş, printre care se află şi stadionul de fotbal, care va fi destinat pregătirii grupelor de copii şi juniori.
'Totodată, menţionăm că la nivelul municipiului Buzău se va continua cu îmbunătăţirea şi modernizarea bazelor sportive, proiectele de investiţii, realizate prin Compania Naţională de Investiţii (CNI), fiind în continuare pe agenda de lucru a Primăriei Municipiului Buzău. Printre acestea amintim Sala Polivalentă din Buzău şi Stadionul de Fotbal destinat pregătirii tinerilor din cadrul Centrului de Copii şi Juniori. Mulţumim tuturor suporterilor care ne-au fost mereu aproape şi care ne-au încurajat!', se mai arată în comunicat.
După 15 etape, SCM Gloria Buzău ocupa locul 10 în clasamentul Ligii a II-a. Conform regulamentelor Federaţiei Române de Fotbal, SCM Gloria Buzău nu avea drept de promovare în Liga I, fiind o echipă de drept public.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu