SCM Râmnicu Vâlcea și CSM bucurești, rezultate în Liga Națională

Primele două echipe în Liga Națională de handbal au avut meciuri extrem de importante în etapa a 20-a.

Alegeri prezidentiale 2024

Liderul Ligii Naţionale de handbal feminin, SCM Râmnicu Vâlcea, a învins-o la limită pe HC Dunărea Brăila, cu 26-25 (16-11), joi, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a 20-a.

Cele mai bune marcatoare ale gazdelor au fost Irina Glibko 6 goluri, Alicia Fernandez Fraga 5 şi Natalia Vasilevskaia 4. De la vizitatoare, antrenate de Aurelian Roşca, fost antrenor al echipei vâlcene, s-au evidenţiat Cătălina Preda 6 goluri, Alina Vătu 4, Diana Munteanu 4, Diana Axinte 3, Nicoleta Tudor 3.

Campioana CSM Bucureşti a învins-o fără emoţii pe CS Măgura Cisnădie, 26-19 (13-9), în deplasare. Elizabeth Omoregie a înscris de 7 ori pentru tigroaice, Jovanka Radicevic a reuşit 6 goluri, iar Bianca Bazaliu 4. Ada Moldovan a marcat 5 goluri pentru Măgura, Larissa Araujo 4, Oana Apetrei 4 etc.

Alte rezultate:

ASC Corona 2010 Braşov - SCM Gloria Buzău 23-18 (11-9)
CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud - SCM Craiova 26-24 (13-11)
CSM Slatina - CS Minaur Baia Mare 25-24 (12-11)
CSU Cluj-Napoca - HC Zalău 33-34 (18-16)

SCM Râmnicu Vâlcea se află pe primul loc, cu 54 puncte (19 jocuri), urmată de CSM Bucureşti, 51 p (18 j), ASC Corona 2010 Braşov, 34 p (19 j), CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud, 30 p (18 j), CS Măgura Cisnădie, 29 p (19 j), etc.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel