Premierul Alex Salmond a dominat dezbaterea BBC, susținând independența Scoției în fața liderului mișcării ”Better Together”, Alistair Darling. Alistair dorește ca țara să rămână în Regatul Unit.
Cu trei săptămâni înaintea referendumului pentru independența Scoției, britanicii au putut urmări, la BBC, o confruntare între separatiști și unioniști.
Față de prima dezbatere televizată, premierul Salmond, liderul mișcării de independență, a progresat vizibil, dominându-și adversarul. Monitorizarea, efectuată pe un grup de 505 telespectatori, a arătat că premierul Salmons a fost mai convingător și mai apreciat de public. Conform The Telegraph, eșantionul nu este reprezentativ pentru electoratul din Scoția, care se va pronunța pe 18 septembrie, votând Da sau Nu în problema separării de Marea Britanie.
Totuși, mișcarea pro-independență, Yes Scotland, susține că se află pe un trend crescător și că a ajuns deja la 49 de procente, ceea ce va duce la un vot în favoarea independenței.
De cealată parte, unioniștii recunosc că premierul Salmond a făcut progrese față de precedenta dezbatere, dar nu cred că emisiunea a influențat alegătorii. Premierul nu a explicat ce monedă va folosi Scoția în caz că se votează DA la referendum, nici ce se întâmplă cu pensiile și asigurările de sănătate, în urma separării de Marea Britanie. Nu este clar cât din datoria externă a Regatului va fi preluată de o Scoție independentă.
Alistair Darling a spus că premierul Salmond riscă viitorul copiilor într-un joc de noroc, miza fiind petrolul din Marea Nordului. Scoția mai deține și majoritatea resurselor eoliene ale Marii Britanii, iar cei care vor independența susțin că o cotă mult prea mică din aceste resurse se întoarce în regiune, după ce Londra încasează redevențele.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News