Aproximativ 2,3 milioane de elevi și copii de grădiniță din învățământul preuniversitar vor începe, luni, 11 septembrie, cursurile anului școlar 2017-2018. În acest context, Adrian Ţuţuianu a transmis un mesaj.
"Prima zi de școală echivalează cu bucuria noului început și speranţa că învăţătura acumulată zilnic va deveni piatră de temelie, deopotrivă pentru formarea caracterelor puternice, dar şi pentru carierele de mai târziu. Eforturile elevilor, importanţa muncii dascălilor şi sacrificiile părinţilor sunt premise ale educaţiei, cea care îl deosebește pe om de celelalte făpturi însuflețite din univers.
Ne aflăm astăzi la distanţă de 153 de ani de când, la cererea Consiliul Superior al Instrucţiunii publice, se alcătuieşte Proiectul de lege asupra reorganizării instrucţiei publice din România , susţinut de ministrul cultelor şi instrucţiei de la acea vreme, Dimitrie Bolintineanu, proiect care a fost votat cu majoritate zdrobitoare şi înaintat domnitorului Alexandru Ioan Cuza spre promulgare.
Vorbim de prima lege modernă a învățământului românesc, cu dispoziţii privind instrucţia primară, secundară, superioară şi particulară. Legea sancţiona cu amendă pe părinţii ai căror copii nu erau înscrişi sau care nu frecventau şcoala. Educația era gratuită pentru toţi copiii, indiferent de categoria socială din care făceau parte şi pentru ambele sexe. O altă prevedere importantă a legii era aceea a unei singure programe şcolare atât pentru învăţământul primar din mediul orăşenesc, cât şi pentru cel din mediul rural.
Am făcut această scurtă incursiune istorică ca să înțelegem că avem fundaţia solidă şi suntem datori să clădim şcoala românească astfel încăt să ocupe în societatea actuală locul ce i-a fost hărăzit.
Având în permanenţă în atenţie faptul că mai sunt multe probleme importante de rezolvat pentru ca sistemul educaţional din România să atingă standardul dorit, astăzi este o zi festivă. Sigur, privesc și către dascăli, cei care ne marchează tuturor existenţa în cel mai frumos mod posibil, acela de a ne forma ca oameni. Este un moment în care le putem mulţumi cadrelor didactice pentru perseverență, dăruire, vocația de a șlefui caractere.
Bucuria firească de a mă afla astăzi în mijlocul multor copii, tineri, profesori şi părinţi la începutul unui drum, este dublată de satisfacţia celui care a luptat cu determinare pentru concretizarea a numeroase proiecte pe zona de educaţie şi care va continua neobosit, vă promit, acest efort.
Vă asigur pe toţi că oricând şi fără să stau pe gânduri, indiferent de funcţia publică pe care o am, voi sprijini proiectele şcolii româneşti. Am fost şi voi rămâne un partener devotat tuturor celor care slujesc la formarea noastră ca oameni şi, implicit, ca popor.
Succes, putere şi rezultate pe măsură în noul an şcolar!", este mesajul scris pe Facebook de Adrian Ţuţuianu.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu