Şcoală de şoferi... automată. Elevii vor învăţa să conducă fără instructori auto

Fotografie creată de Peter Fazekas, de la Pexels
Fotografie creată de Peter Fazekas, de la Pexels

Tehnologia avansează, iar acum va fi implementată şi în şcolile de şoferi. Acestea vor fi automatizate, fără instructori auto. 

General Motors (GM) patentează o mașină special concepută pentru șoferii începători, care nu are nevoie de un instructor auto. Instructorul de conducere autonomă de la GM va face treptat disponibile funcții pe măsură ce noii șoferi devin mai buni la volan.

Într-o înregistrare recentă a brevetelor și mărcilor comerciale din Statele Unite, GM a prezentat un proiect pentru un sistem de vehicul autonom conceput să măsoare și să formeze noii șoferi.

Tehnologia de conducere autonomă va fi folosită pentru a testa noii șoferi și a-i instrui pe măsură ce aceștia învață elementele de bază ale conducerii pe drumurile publice.

GM spune că printre beneficii sunt mai puțini instructori și costuri mai mici de predare. Succesul elevilor va fi măsurat de diferiții senzori utilizați de vehiculul autonom pentru a conduce, astfel încât toate contribuțiile cursanților vor fi măsurate cu precizie. Pe baza datelor înregistrate, mașina poate oferi feedback în timp real, deoarece informează șoferii începători să folosească în mod corespunzător comenzi precum pedala de frână, direcția, volanul și accelerația, scrie promotor.ro.

De ce merg elevii de la şcolile de şoferi cu maşina cât mai aproape de bordură. Obiceiurile greşite deprinse din şcoală

Titi Aur, expert în conducere defensivă, a explicat pentru DC NEWS care sunt deprinderile greşite din timpul şcolii de şoferi, dar şi care este motivul pentru apariţia acestora. 

"Şcoala de şoferi are foarte multe carenţe. În primul rând, s-a desfiinţat poligonul. Manevrele în poligon îl fac pe instructor să ajute cursantul cum să stăpânească maşina, cum să meargă cu faţa, cu spatele, mai aproape sau mai departe de jaloane, de bordură. Acele manevre se fac până când instructorul consideră că viitorul şofer, cursantul, stăpâneşte maşina. Deci când va ieşi în trafic, acesta ştie ce să facă cu maşina, urmează să mai fie încadrat doar pentru a merge pe drum. 

Aproape toate şcolile fac primii paşi, însă, direct în trafic. Şi atunci instructorul este obligat să îl ţină pe cursant mai aproape de bordură, să nu se ducă pe contrasens, etc. Şi rămân cursanţii cu deprinderile astea, foarte multe greşite", a declarat Titi Aur pentru DC NEWS. 

CITEŞTE MAI MULTE AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel