Apar situaţii absurde cu şcoala online, în valul 4 al pandemiei. Părinţii spun că profesorii nu îi lasă pe cei mici să participe la ore de acasă dacă nu au simptomatologie de COVID-19.
La Timişoara, unui elev de clasa a doua, pe care părinţii nu l-au mai trimis la şcoală pentru că avea viroză, i-a fost refuzat accesul la şcoala online pe motiv că ordinul comun după care funcţionează unităţile permite învăţarea la distanţă doar pentru elevii carantinaţi sau care fac parte dintr-o grupă de risc.
"Nu am dus copilul la școală prezentând simptome. În momentul de față copilul e acasă cu tratament de viroze. Ieri, copilul a intrat în online, a făcut școală online, azi dimineață la prima oră a fost scoasă de pe classroom de către școală pe motiv că cei cu viroză și răceli să își ia temele de la ceilalți colegi. Sunt absenți motivați, iar în online participă doar cei care au scutire medicală și recomandare de online doar cei carantinați și izolați. SMS a fost trimis de către doamna învățătoare la îndrumarea doamnei director", a declarat Raluca Ica, părinte, pentru Digi24.
"În cazul meu, a trebuit să stea acasă o perioadă pentru că a fost răcit. Am fost anunțată pe WhatsApp că copiii care nu au probleme de Covid nu pot participa la orele online", a declarat Cristina Alecu, o altă mamă, conform sursei citate.
Întrebată cât a lipsit copilul de la şcoală, aceasta a spus că "doar câteva zile, apoi s-a revenit cu un mesaj pe whatsapp în care s-a spus că pot face cursuri online şi elevii care lipsesc din alte motive decât cele legate de COVID".
Părinții pot beneficia de zile libere plătite în cazul în care copii revin la școala online.
Modelul cererii și cel al declarației pe propria răspundere pe care părinții trebuie să le depună, pentru a beneficia de zile libere plătite, atunci când copiii lor trec în activitate online la școală, au fost publicate în Monitorul Oficial. Este vorba despre un ordin al ministrului muncii (nr. 920/7 octombrie), în legătură cu OUG 110/2021 ce prevede posibilitatea acordării acestor zile libere, scrie Alba24.
Potrivit legislației în vigoare, unul dintre părinții cu copii minori în vârstă de până la 12 ani inclusiv, înscriși la o unitate de învățământ preuniversitară sau de educație timpurie, poate avea zile libere plătite, pe durata suspendării activității didactice ce presupune prezența fizică în unitatea de învățământ.
Aceeași facilitate o pot avea părinții copiilor cu dizabilităţi cu vârsta de până la 26 de ani, înscrişi în cadrul unei unităţi de învăţământ sau de educaţie timpurie antepreşcolară.
Una dintre condiții este ca celălalt părinte să nu beneficieze, la rândul său, de zile libere sau, după caz, părintele care solicită acordarea de zile libere, se află într-una dintre situaţiile prevăzute la art.3 din Legea nr.277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei.
Altă condiție este ca locul de muncă ocupat să nu permită activitatea de acasă sau telemunca.
VEZI Zile LIBERE pentru părinții ai căror copii fac școala online. Documente necesare, descarcă de AICI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu