Tribunalul a decis. Suspendarea orelor dintr-un oraș din România a fost declarată nelegală.
Publicitate
Tribunalul Iași a admis ca fiind ilegală suspendarea activităților didactice față în față în școli, anunță Asociația Școlilor Particulare.
Asociația Școlilor Particulare a cerut anularea parțială a Hotărârii nr.76/04.11.2020 a Comitetului pentru Situații de Urgență Iași, respectiv a articolelor care prevăd suspendarea activităților didactice față în față în școli.
„Instanța a admis ca fiind NELEGALĂ prevederea prin care au fost suspendate activitățile didactice față în față în unitățile de învățământ”, transmite Asociația Școlilor Particulare.
Totodată, în 25 noiembrie va avea loc primul termen în procesul în care Asociația Școlilor Particulare a cerut și anularea prevederilor ordinului de ministru și a hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență prin care au fost suspendate activitățile didactice față în față în toate școlile din România.
„Înțelegem să contribuim la ameliorarea situației epidemiologice din țara noastră, înțelegem că măsura suspendării cursurilor față în față este o măsură care este necesară în anumite situații, dar nu înțelegem de ce se adoptă o astfel de măsură fără o analiză serioasă, de ce se adoptă o astfel de măsură la nivel general. Poate copiii din grădinițe, din clasele primare mici și din clasele de final de nivel ar fi putut să vină la școală. Poate școlile din zonele în care incidența este scăzută ar fi putut funcționa. Poate pe viitor vom reuși să punem educația acolo unde este locul ei în societatea românească” - este anunțul celor din Asociația Școlilor Particulare, citează Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu