Există o școală unde elevii nu au voie la toaletă în ore, răspund la comenzi din fluier și sunt obligați de regulament să zâmbească tot timpul.
Ați putea fi surprinși, dar această școală se află în Marea Britanie. Instituția este în localitatea Melton Mowbray, Leicestershire, iar acolo elevii sunt obligați de regulament să zâmbească tot timpul, să nu se uite niciodată pe fereastră și să răspundă la comenzile din fluier ale profesorilor, scrie The Sun.
Părinții sunt revoltați și consideră că școala a devenit „un lagăr nazist”. Aceste reguli au fost implementate de noua directoare, Natalie Teece. Aceasta a primit funcția la începerea anului școlar, în septembrie 2020, iar de atunci lucrurile s-au schimbat drastic.
În afară de zâmbetul obligatoriu și răspunsul la comenzile din fluier, elevii de gimnaziu nu au voie să își ceară voie la toaletă în timpul orelor. În regulamentul dur impus de directoare mai este prevăzut și faptul că elevii nu au voie să formeze grupuri mai mari de două persoane pe holuri ori să privească pe geam. Mai mult, copii nu au voie să se întoarcă cu spatele, trebuie să țină mereu privirea înainte și să-și privească mereu în ochi profesorul. Totodată, au o formulă specială de salut și au nevoie de încuviințarea profesorului să ia de pe bancă creionul ori stiloul atunci când vor să scrie.
Părinții se declară revoltați și au cerut demiterea directoarei și anularea acestor reguli. Ei au comparat această școală cu instituții din pelicule filmele „Harry Potter” ori „Matilda”.
„Conducerea trebuie să conștientizeze că acești copii au trecut printr-o pandemie și sunt afectați psihic, iar asta ar putea să le facă și mai rău. Este îngrozitor, sunt de acord că trebuie să-și trateze profesorii cu respect, dar o mare parte din aceste reguli par a fi dintr-o tabără de reeducare.”, a susținut o mamă.
„Zâmbetul forțat este ceva foarte rău, nu poți să fi obligat să zâmbești mereu.”, a spus un alt părinte.
De cealaltă parte, directoarea școlii spune că prioritatea personalului este bunăstarea copiilor, pe care trebuie să-i pregătească pentru viață și de interacțiunea cu adulții. „Angajații noștri îi tratează cu căldură și compasiune.”, a spus aceasta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu