Gabriela Firea, primarul Bucureștiului, se opune redeschiderii școlilor de la 15 mai. Nu vrea să vadă copii cu măști de protecție.
”Copii cu masca de protectie la scoala mi se pare o imagine dureroasa. Sfasietoare. Iar pentru elevii din clasele mici, aproape imposibil. Sunt foarte activi, nerabdatori, alearga, se misca...e normal! De aceea sunt copii!
Am spus si ieri, si aseara, la TV, ca nu vad ca pe o solutie buna redeschiderea gradinitelor si a scolilor dupa 15 mai. Este, inca, foarte periculos! Virusul e printre noi! Din ce in ce mai agresiv!
Copiii, prin natura lor, nu vor putea respecta cu strictele masurile sanitare si de distantare sociala. Se vor contamina, vor face forme usoare (Slava Domnului!) dar vor transmite coronavirusul cadrelor didactice si parintilor, bunicilor. Va fi o nenorocire! Vor fi mii de imbolnaviri!
Una este ca un copil sa poarte o ora-doua masca de protectie, supravegheat de parinti, pentru a se putea deplasa in siguranta si este cu totul diferit sa fie nevoit sa o poarte 4-5 ore, chiar mai mult, la cursuri.
Statistica noastra relativ sub control, pentru ca se testeaza infim, va fi data peste cap. Atunci sa vedem cum va fi gestionata o criza majora!
Ne-a ferit Cerul pana acum! Si nu e vorba de statistici! Ci de viata oamenilor! Haideti sa nu stricam tot ce am obtinut cu eforturi imense pana acum.
Sa protejam in continuare copiii, seniorii, bolnavii cronici!
Se pot gasi solutii pentru incheierea anului scolar, inclusiv pentru clasele terminale. Avem atatia profesori buni care pot contribui cu idei valoroase!
Concluzionand : sub nicio forma nu as fi de acord cu reinceperea cursurilor!
Am fost prima care a cerut inchiderea scolilor pentru protejarea copiilor, a cadrelor didactice, a familiilor! Si ce-am mai fost certata si pusa la zid in public! Sunt ultima care voi cere redeschiderea scolilor pe 15 mai.
Dar, cu toata taria, cred ca ne trebuie urgent un plan serios pentru relansarea treptata a economiei. Nu vom mai putea rezista mult timp cu motoarele economiei incetinite. Aici sa ne concentram mai bine si sa privim cu respect spre tarile civilizate, de unde putem prelua modele de bune practici”, a fost mesajul transmis de Gabriela Firea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu