Şcolile din municipiul Botoşani şi-au închiriat spaţiile ilegal

CNME
CNME

Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Botăşani a prezentat în cadrul Colegiului Prefectural situaţiilor spaţiilor inchiriate de unităţile şcolare de la nivelul municipiului Botoşani. Concluzia fiind una singură, majoritatea şcolilor nu au respectat condiţiile legale, informează Evenimentul de Botoşani.

Autor: Adi Stroescu

CNMEDoar la Şcoala Generală Nr. 8 din municipiu conducerea a respectat paşii legali ce trebuie parcurşi pentru închirierea spaţiilor. Aici sunt patru spaţii închiriate.

„Foarte puţine şcoli sunt în regulă în ceea ce priveşte modul în care s-au închiriat spaţiile. De fapt, numai una este în regula. Vom extinde inspecţia şi la nivel de judeţ”, a declarat Daniel Botezatu, inspectorul adjunct al ISJ Botoşani.

Pentru ca un spaţiu din unitate sa fie încheiat trebuie să existe aprobarea de la Consiliu de Administraţie al şcolii, din partea ISJ şi a Consiliului Local. Jumătate din chiria pe un spaţiu ajunge în contul şcolii în timp ce jumătate în contul local. Pentru ca aceste probleme să fie remediate conducerea Inspectoratului a trimis adrese în şcoli prin care li se solicită să se pună în legalitate cu spaţiile închiriate.

Recordul de spaţii închiriate îl deţine Colegiul Naţional „AT Luarian”. Spaţiile închiriate sunt în generale pentru cei care comercializează rechizite şcolare, papetarie şi produse alimentare.

„Sunt unităţi de învăţământ cu un singur spaţiu închiriat dar sunt şi licee, precum Laurian-ul, cu 13 spaţii închiriate”, a completat Daniel Botezatu, inspector şcolar general adjunct.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel