Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că școlile din localitățile care vineri au rata de infectare mai mică de 1 la mie vor funcționa cu prezență fizică săptămâna următoare.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că prezența copiilor la școală va fi stabilită în fiecare zi de vineri.
Dacă rata de infectare în localitate va fi mai mică de 1 la mie, atunci școlile vor funcționa cu prezență fizică a elevilor la cursuri în următoarea săptămână.
Măsura va fi aplicată chiar din această săptămână, a anunțat ministrul Cîmpeanu.
„Dacă școlile sunt în localități unde rata de infectare e mai mică de 1 la mie vineri, 14 mai, atunci vor funcționa cu prezență fizică în săptămâna 17 – 21 mai. Pe 21 mai, iar ne uitam“, a explicat Sorin Cîmpeanu, pentru Mediafax.
În ultimele 24 de ore, au fost diagnosticate 1.156 de cazuri noi COVID-19 și s-au înregistrat 101 decese. În secțiile de Terapie Intensivă sunt în continuare sub o mie de pacienți.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 329 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, 29.135 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 10.05.2021 (10:00) – 11.05.2021 (10:00) au fost raportate 101 decese (54 bărbați și 47 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Covasna, Dolj, Galați, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Neamț, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Ilfov și Municipiul București.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu