”Scoring”, ”Revolving”, ”Libor”... și alți termeni bancari explicați pe înțelesul tuturor

Fotografie de la RODNAE Productions: Pexels
Fotografie de la RODNAE Productions: Pexels

Sectorul bancar, ca orice alt sector, pune la dispoziția clienților o serie de servicii care uneori sunt definite prin temeni mai mult sau mai puțin cunoscuți de oameni.

Publicitate

Publicația online BankingNews a extras de pe websiturile unor bănci o serie de termeni bancari pe care este bine să-i cunoașteți dacă aveți sau veți avea de-a face cu băncile. 

ATM (Automated Teller Machine) sau bancomat – automat bancar utilizat pentru diferite operaţiuni efectuate cu cardul (e.g. retragere de numerar, efectuare plăţi, informare privind situaţia contului, schimbare cod PIN etc.).

Biroul de Credit – instituţie privată ce deține o bază de date care cuprinde informaţii legate de creditele contractate de persoane fizice (informaţii pozitive şi negative). Informaţiile sunt utilizate de către bănci la analiza dosarelor de credit pentru evaluarea comportamentului financiar al potenţialilor clienţi. Acționarii biroului de credit sunt băncile comerciale.

Capitalizarea dobânzii – Adăugarea dobânzii la valoarea depozitului, atunci când depozitul se prelungește pentru o nouă perioadă.

Cauțiune – Sumă de bani sau obiecte prin care cineva garantează îndeplinirea unei obligații; garanție.

Cec – Înscris prin care o persoană dă ordin unei bănci la care are un disponibil bănesc să plătească, la prezentarea titlului, o sumă de bani altei persoane, numită beneficiar.

Centrala Riscurilor Bancare – Instituție care gestionează, în numele Băncii Naţionale a României, informaţii bancare de risc, care sunt colectate din cadrul sistemului bancar. Informaţiile din această bază de date sunt puse la dispoziţia băncilor comerciale pentru ca acestea să dispună de datele complete asupra expunerii globale a debitorilor lor în întregul sistem bancar.

Cesiune – Transmiterea de către debitor a anumitor drepturi de creanţă în favoarea creditorului cu titlu de garanţie. Aceste drepturi pot fi asupra veniturilor, contravalorii poliţelor de asigurare etc. În caz de neplată la scadenţă a creditului, banca este în drept să încaseze creanţa cedată de debitor.

Codebitor  – Acea persoană care participă cu venitul său la stabilirea venitului total luat în considerare pentru acordarea unui credit şi care se obligă solidar (împreună cu împrumutatul) la rambursarea creditului.

Cont curent – Este contul deschis în evidenţele băncii pe numele împrumutatului în care există banii clientului. Prin contul curent se efectuează utilizarea creditului, rambursarea acestuia, cât şi alte tipuri de operaţiuni pe care banca le pune la dispoziţia împrumutatului – deţinător al contului curent (exemplu: plăţi interbancare). De asemenea, fiecare card bancar și depozit deținut de client are atașat un cont curent.

Cont de depozit escrow – Cont de siguranţă, deschis la bancă (agent escrow), pe numele vânzătorului, în vederea păstrării/depozitării unor sume de bani până la încheierea contractului de vânzare-cumpărare. Contul constituie o garanţie a utilizării sumelor pentru destinaţia stabilită  sau poate fi o măsură asiguratorie a realizării obiectivelor urmărite de părţi prin contractul de credit bancar încheiat între agentul escrow şi cumpărător.

Cont de economii – Produs de economisire remunerat cu dobândă, care oferă posibilitatea de a retrage sau depune numerar în orice moment şi care se constituie pe o perioadă nedeterminată, cu condiţia păstrării soldului minim.

Contactless – Tehnologia care permite efectuarea de plăți rapide, de mică valoare, prin simpla apropiere a unui card de cititorul de card (de exemplu POS sau cititorul de bilete de transport), fără a mai fi necesară introducerea PIN-ului. Totuși, din motive de siguranță, tranzacțiile contactless sunt posibile până la o anumită sumă, de regulă 100 de lei, pentru valori mai mari plata făcându-se prin introducerea codului PIN.

Credit – Sumă pusă la dispoziție sau pe care instituția creditoare s-a angajat să o pună la dispoziție unei persoane fizice sau juridice, în schimbul obligației acestora din urmă de a rambursa suma respectivă, la care se adaugă dobânzi sau alte cheltuieli legate de această sumă.  Cele mai populare credite acordate persoanelor fizice sunt cele ipotecare, imobiliare și cele de consum. Creditul imobiliar este destinat achiziţionării unui imobil/realizării de investiţii imobiliare, pentru care solicitantul poate aduce drept garanţie un alt imobil. Creditele de consum pot fi garantate sau negarantate și servesc altor scopuri decât achiziționarea sau construcția unei locuințe.

CVV2 (Card Verification Value 2)/ CVC2 (Card Varification Code 2) – Reprezintă un cod de securitate format din 3 cifre, unic pentru fiecare card, tipărit pe banda unde posesorul de card își pune semnătura. CVV2 este codul de securitate al cardurilor Visa, iar CVC2 este codul de securitate al cardurilor MasterCard. Aceste coduri sunt folosite în tranzacţii pentru care nu este nevoie prezenţa fizică a Cardului (e.g. tranzacţii prin internet, e-mail, telefon).

DAE – costul total al creditului (incluzând dobândă și comisioane), calculat ca procent total, anual, din valoarea totală a creditului.

Debitor – Persoană care datorează o sumă de bani, datornic. De exemplu, persoana care a contractat un credit se numește debitor, datorând banii împrumutați băncii, care joacă rolul de creditor.

Debitare cont – Retragerea unei sume din contul curent, în urma ordinului titularului/împuternicitului contului sau direct de către bancă, prin autorizare contractuală/ legală.

Debitare directă sau direct debit – Retragerea de bani din contul unui client de către persoana sau societatea care este beneficiară directă a plății. Această debitare are loc în baza consimțământului dat anterior de plătitor (client). Este unul dintre serviciile puse de bănci la dispoziția clienților, în special pentru plata facturilor. Atunci când furnizorul de utilități emite factura, din contul clientului este retrasă suma de plată.

Descoperit de cont sau overdraft – Contract de credit explicit pe baza căruia un creditor pune la dispoziţia unui debitor fonduri ce pot fi accesate de debitor. De exemplu, băncile pot pune la dispoziția clienților care au carduri de debit o sumă suplimentară de bani, sub formă de descoperit de cont, ce poate fi accesat de clienți la discreție.

Depozit la termen – Produs de economisire ce constă într-o sumă de bani depusă de un client într-un cont pe o perioadă prestabilită (termen), ce este remunerată de bancă printr-o dobândă fixă.  Depozitele pot fi încheiate pe termene diferite, în funcţie de oferta fiecărei bănci. La expirarea termenului depozitului, există următoarele alternative pentru deponent: lichidarea depozitului, încasarea dobânzii câştigate şi prelungirea depozitului pe acelaşi termen sau capitalizarea dobânzii, odată cu prelungirea depozitului.

Dobândă – Cost pe care clientul trebuie să îl achite băncii pentru folosirea banilor furnizați sub forma creditului. Dobânda poate fi:
– Fixă –  va rămâne neschimbată pe toată durata contractului. Astfel, clientul ştie încă de la început care este suma de rambursat pe întreaga durată a contractului de credit.
– Fixă şi variabilă – rămâne neschimbată o anumită perioadă de timp (de ex. 5 ani); apoi, la expirarea acestei perioade de timp, dobânda devine variabilă, fiind stabilită în funcţie de indicii de referinţă Robor/Euribor/Libor, la care se adaugă o marja fixă.
– Variabilă – este stabilită în funcţie de indicii de referinţă Robor/Euribor/Libor, la care se adaugă o marjă fixă. În acest caz, pe toată durata contractului de credit, ratele de credit vor creşte sau descreşte în funcţie de evoluţia indicilor de referinţă menţionaţi, actualizarea realizându-se lunar, la 3 luni, la 6 luni sau la 12 luni, în funcţie de cum s-a stabilit în contractul de credit.

Dobândă penalizatoare – Dobânda datorată băncii în caz de întârziere la plată a obligaţiilor asumate prin contractul de credit. Se calculează pe bază de procent fix şi se aplică la sumele restante în conformitate cu prevederile contractului de credit, cu excepţia sumelor provenite din calculul dobânzii.

3D Secure – Reprezintă un protocol folosit ca un nivel suplimentar de securitate pentru tranzacţiile bancare efectuate online cu Carduri.

Eligibilitate – Set de condiţii stabilite de bancă pentru acordarea unui credit (ex. vârstă, vechime în muncă etc.).

Euribor – Indice de referință stabilit de piața interbancară pentru euro, reprezentând dobânzile la care băncile se împrumută între ele. Băncile acordă la rândul lor credite în euro cu dobândă variabilă, această dobândă fiind calculată ca o sumă între Euribor și o marjă de câștig a instituției de credit.

Extras de cont – document în care sunt evidențiate operațiunile efectuate într-un cont într-o anumită perioadă de timp, precum și soldul contului.

Fidejusor – Persoană care încheie cu un creditor un contract de fidejusiune (cauțiune), prin care se angajează să achite un anumit debit în cazul în care acesta nu este rambursat de titular.

Grafic de rambursare – Situaţia informativă a datelor scadente precum şi a cuantumului obligaţiilor de plată aferente fiecărei date scadente.

Ipotecă – Drept real al băncii asupra unor bunuri imobile determinate aflate în patrimoniul solicitantului de credit, care serveşte garantării creditului. În caz de neplată la scadenţă a creditului, banca preia bunurile respective pentru a-şi recupera creanţa.

IBAN (International Bank Account Number) – şir de caractere (litere și cifre) care identifică în mod unic la nivel internaţional contul deținut de un client la o anumită instituţie.

Libor – Indice de referință stabilit pe piața interbancară pentru dolari americani reprezentând dobânzile la care se împrumută băncile între ele. Nivelul Libor intervine și în calculul dobânzii variabile a creditelor acordate în dolari. Dobânda acestor credite este formată din Libor, la care se adaugă o marjă.

Marjă credit – este o componentă fixă a dobânzii variabile a creditelor acordate de către bănci, care se adaugă la indicii de referință Robor/Euribor/Libor. Întrucât marja rămâne fixă pe durata contractului de credit, dobânda se modifică doar în funcţie de evoluţia celor trei indici de referinţă.

Ordin de plată – Instrucțiune de plată emisă de ordonatorul plății către bancă pe baza unui formular tipizat preplătit, prin care banca efectuează plăți din sumele cash furnizate de client sau din contul acestuia, către o entitate anume.

PIN (Personal Identification Number) – Codul numeric personal de identificare atribuit de bancă fiecărui deținător sau utilizator, pentru a fi utilizat în tranzacțiile cu cardul. Cu ajutorul PIN-ului, un număr format din patru cifre, se autorizează majoritatea operațiunilor cu cardul cum ar fi retragerile de numerar de la ATM, plățile etc.

POS (Pont of Sale) – Aparatul care citește banca magnetică sau cip-ul cardului bancar, și care generează o cerere online de autorizare a tranzacțiilor. Aceste cititoare, care permit efectuarea plăților cu ajutorul cardurilor, sunt instalate în punctele de vânzare ale comercianților.

Rescadențare – procedura prin care, de la caz la caz:
– plata unui credit este amânată cu o lună
– se extinde perioada de creditare
– se acordă o perioadă de grație de 6 luni
– se reduce rata lunară pentru o perioadă determinată de timp.
Băncile iau de regulă aceste măsuri pentru clienții care au dificultăți la rambursarea creditelor.

Revolving – Linie de credit care scade pe măsură ce este utilizată și se reîntregește de măsură ce banii sunt rambursați, până la reîntregirea liniei de credit inițiale, ce poate fi din nou accesată de debitor.

Robor – Indice de referinţă stabilit şi publicat de BNR (sau orice persoană care va prelua această sarcină în viitor) pentru fiecare perioadă de dobândă variabilă de o lună, de trei luni, de şase luni, după caz, după cum este menţionat în contractul de credit. Acesta reprezintă costul de împrumut de pe piața interbancară. Băncile, atunci când acordă credite în lei cu dobândă variabilă, calculează dobânda în funcție de acest indice, la care adaugă o marjă fixă.

Scadență – Termenul la care debitorul trebuie să efectueze plăţile conform contractului de credit. Scadenţele, inclusiv scadenţa finală sunt menţionate în graficul de rambursare.

Scoring – cumul de criterii prestabilite, în baza cărora solicitantul trebuie să obțină un punctaj minim, stabilit prin reglementările interne ale băncii, pentru a putea accesa creditul.

Virament – Transferarea unei sume dintr-un cont în altul, la ordinul clientului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel