Scriitoarea Ludmila Uliţkaia va primi joi titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti

Universitatea din Bucureşti va decerna, joi, distincţia de Doctor Honoris Causa scriitoarei Ludmila Uliţkaia, unul dintre cei mai publicaţi autori ruşi, pentru întreaga sa activitate literară şi pentru contribuţia incontestabilă la literatura universală contemporană, dar şi pentru fermitatea cu care militează pentru respectarea drepturilor omului.

Potrivit unui comunicat al Universităţii din Bucureşti, transmis AGERPRES, evenimentul va avea loc începând cu ora 11,00, în sala 'Constantin Stoicescu' a Palatului Facultăţii de Drept. 'Prin acordarea titlului de Doctor Honoris Causa scriitoarei Ludmila Uliţkaia, Universitatea din Bucureşti onorează o personalitate prestigioasă a comunităţii literare internaţionale, o personalitate care şi-a pus amprenta în mod decisiv asupra literaturii universale contemporane', precizează sursa citată.

Ludmila Uliţkaia este unul dintre cei mai importanţi scriitori ruşi contemporani, dar şi traducător din limba mongolă şi scenarist. Operele ei au fost traduse în peste 30 de limbi. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel