Scriitoarea Petronela Rotar a avut COVID-19 și nu se teme să vorbească

„Dacă m-ar fi întrebat cineva ce fac vara asta, sigur – sigur nu aș fi zis covid. Aveam alte planuri, tot de pandemie, că deh, și am crezut că dacă mă păzesc, nu îl fac. Dar am făcut”, și-a început astfel Petronela Rotar mesajul publicat pe blogul ei, petronelarotar.ro.

„Am ales să nu vorbesc despre asta pînă nu îmi trece și pînă nu trece și ceva timp de cînd mi-a trecut din mai multe motive. (pun intended) Cel mai important ar fi că atunci cînd te simți rău nu ai nevoie de genul ăla de atenție pe care l-aș fi primit eu, cu suta de mii de followeri pe conturile mele de social media. A fost complicat de gestionat și atenția primită de la familie și prietenii din viața reală. Oamenii sînt înspăimîntați și de multe ori își proiectează frica personală tot pe bolnav, așa că după ce că nu ești bine, ai de înfruntat și temerile sănătoșilor. Telefoane de genul: vai, ești sigură că o să fii bine, am auzit ieri că x, care se simțea bine la ora 14, la 20 a decedat. Exagerez, dar înțelegeți ideea. Asta mi-ar mai fi lipsit, sute sau mii de mesaje de la necunoscuți, îngrijorați pentru mine sau pentru ei, plus hatereala care vine la pachet, că am fost plătită să zic că am, că mint, că sînt inconștientă sau altele asemenea pe care am văzut că le-au încasat alții. Și pe care le voi încasa și acum, că m-am decis să vorbesc despre asta, dar sînt pregătită, am block-ul la îndemînă și zero toleranță pentru genul ăla de oameni aici la mine. Să fie la ei. Iar dacă cumva tocmai v-ați amintit, cu o doză mai mică sau mai mare de răutate, că în februarie am făcut de cîteva ori mișto de virus, ceea ce am făcut, pentru ca apoi, odată ce am avut mai multe informații să iau o atitudine super responsabilă șase luni atît personal, cît și public, și credeți că am meritat să mă îmbolnăvesc, cum am mai auzit, ei bine, nu pot decît să vă compătimesc, trebuie să fie tare triste viața și sufletul vostru”, a transmis Petronela Rotar. 

De unde a luat virusul?

„Nu de pe terase, nu de la mare, nu din magazine sau din pădure – ci din cercul foarte restrîns de apropiați de care nu m-am ferit, din familie adică – am văzut că și studiile spun asta și are mult sens. Fiindcă fiecare membru din cercul apropiat mai are pe cineva apropiat în afara cercului, care mai are pe cineva apropiat și tot așa. Noi am ținut, din fericire, boala în familie și am reușit să o răspîndim doar între noi, nu am mai dat nimănui altcuiva fiindcă ne-am izolat repede. Fie-mea mică a fost pacientul zero și a avut aceleași simptome ca mine, doar că a trecut mai ușor peste ele și nu a rămas cu sechele, s-a vindecat relativ rapid, fie-mea mare care era plecată nici nu a făcut și nu i-am mai permis să se apropie pînă nu am fost bine”, a explicat scriitoarea. 

Cum s-a manifestat?

„Mai întîi, ca o răceală obișnuită. Mi-a curs nasul, durere ușoară de sinusuri. Am sunat imediat medicul, mi-a zis că nu e simptom de Covid, să stau liniștită și să iau Nurofen răceală și gripă –  cu o zi înainte spălasem mașina afară, în ploaie, am zis că na, poate fi de acolo. Dar, pentru că e pandemie, am luat în calcul din primul moment că poate fi și coviduț și am avut grijă să nu intru în contact direct cu nimeni. Cu prietena mea deja eram. Apoi, cînd mi-a dispărut brusc, dar brusc în sensul cel mai literal al cuvîntului, mirosul și gustul, am știut că e covid și imediat m-am dus să mă testez. Între timp, și fie-mea mică pățise la fel. Bineînțeles că testele au ieșit pozitiv, ar fi fost de mirare să fi fost altfel.

Am avut simptome amestecate, preponderent neurologice și digestive. După prima fază cu nasul care curgea, mucoasa s-a uscat foarte tare și simțeam că respir foc cînd trăgeam aer pe nas. Plus dureri de ochi și cap, în spatele sinusurilor, lipsă miros și gust, o oboseală foarte stranie, diaree și dureri de stomac. Nu am tușit, nu am făcut febră. (...)

Ce pot spune despre boala asta e că e foarte stranie. Ce am simțit nu a semănat cu nicio altă boală pe care am avut-o vreodată. Nici durerile de cap, nici oboseala din mușchi și tot corpul, dar mai ales anosmia – pierderea mirosului – nu au fost simptome pe care să le mai fi avut înainte. Dintre toate, să rămîi brusc fără miros – și apoi și gust, a fost cel mai ciudat, dar și cel mai greu de suportat. (...) Cea mai fericită zi dintre toate a fost cea în care mi-am recăpătat, chiar dacă parțial la început, mirosul.

Cât a durat?

Aproximativ două săptămîni, din care una a fost mai serioasă. Însă a durat și încă durează recuperarea. Nici nu am ieșit din casă decît foarte puțin în primele zile după vindecare, fiindcă oboseam și mi se făcea rău după doi-trei kilometri de umblat pe jos – și nu de la plămîni, respirație, cum am mai citit pe la alții care au avut simptome respiratorii, ci din tot corpul, cumva, foarte greu de descris”, a precizat Petronela Rotar pe blogul ei. 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News