EXCLUSIV  Scriitorii între marketing și valoare, reprezentant al Uniunii Scriitorilor: „Nu trebuie să invidiem!” / VIDEO

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Prezent în emisiunea De Ce Citim, scriitorul și jurnalistul Mihai Firică, președinte al filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor din România, a vorbit despre importanța marketingului scriitorilor. 

„Am văzut elemente de marketing cultural. Marii scriitori nu sunt doar cei care sunt undeva în sertare, în biblioteci. Marii scriitori sunt și cei care sunt promovați. În foarte puține rânduri există un clivaj între dimensiunea intelectuală, dimensiunea creației literare și promovare. De foarte multe ori sunt și scriitori mediocri care beneficiază de o promovare asiduă, dacă au resurse sau dacă au nimerit o editură care face bani pe seama literaturii lor îndoielnice, dar lucrurile acestea sunt rare, le putem număra pe degete.

În general, uite, vorbeam de Mircea Cărtărescu, el este promovat programatic de către editorii săi, îi sunt aduse cărțile, nu trebuie să avem o invidie distructivă, ci să-l admirăm pentru ceea ce face. Mai sunt și alți scriitori care reușesc să străbată lumea aceasta, Doina Ruști sau alți scriitori care beneficiază de traduceri, nu neapărat susținute de Direcția Cărții a Institutului Cultural Român sau de statul român. Așa cum am dat și exemplul meu, prin relaționarea cu scriitori și traducători poți să face aceste lucruri”  a declarat scriitorul și jurnalistul Mihai Firică. 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel