Scriitorul canadian Graeme Gibson, partenerul de viaţă al romancierei Margaret Atwood, a murit miercuri la vârsta de 85 de ani, potrivit unui comunicat publicat de familia sa şi citat de EFE.
Într-un comunicat difuzat de editura Penguin Random House Canada, Margaret Atwood a declarat: "Suntem devastaţi de pierderea lui Graeme, iubitul nostru tată, bunic şi soţ, dar suntem bucuroşi de plecarea sa rapidă, care i-a evitat căderea în demenţa majoră de care se temea".
Potrivit comunicatului familiei, Graeme Gibson a decedat miercuri la Londra, unde a însoţit-o pe Margaret Atwood pentru lansarea noului ei roman, "The Testaments". Scriitoarea îşi suspendase participarea la evenimentele de promovare a acestui roman ce erau programate la Ottawa şi Montreal, invocând "o boală în familie".
În 2017, Graeme Gibson, care s-a născut în localitatea canadiană London în 1934, anunţase că suferea de demenţă.
Cunoscut pentru angajamentul său faţă de mediul înconjurător şi libertatea de exprimare, Graeme Gibson este autorul unor cărţi apreciate de public şi critici, precum "Five Legs" (1969), "Communion" (1971) şi "Gentleman Death" (1993).
El a scris şi cartea de interviuri, "Eleven Canadian Novelists", (1973) care include conversaţii cu Margaret Atwood şi cu Alice Munro, laureata Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 2013.
Pe lângă pasiunea pentru scris, Graeme Gibson era şi un iubitor al naturii, fiind cunoscut pentru interesul său în observarea păsărilor. În 1992, el a obţinut Ordinul Canadei, cea mai înaltă distincţie oferită de ţara sa, şi a fost căsătorit până în 1973 cu editoarea Shirley Gibson, cu care a avut trei copii.
Din 1973, a devenit partenerul de viaţă al scriitoarei Margaret Atwood. Cei doi autori au împreună o fiică, Eleanor Jess Atwood Gibson.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News